ZIUA HOLOCAUSTULUI DUPĂ 75 DE ANI

0

În următoarele zile se vor întălni la Ierusalim conducătorii lumii raționale, cele mai mari personalități din țările Europei, dar și ale altor continente, care cu 75 de ani în urmă au luat parte, sau au contribuit într-o măsură mai mare sau doar tangențială, la evenimentul cel mai sângeros cunoscut în istoria omenirii în ultimile veacuri. A avut loc un colaps în existența omenirii, care nu poate fi șters din memoria niciunui popor, cu atât mai mult al acelora care au suferit cel mai mult.În primul rând poporul evreu, care a pierdut 6 milioane de oameni într-un mod inuman, criminal și umilitor.

Au avut desigur pierderi umane uriașe și toate țările beligerante în războiul acela dement, necontrolat de nicio lege internațională de protejare a civililor. A suferit și poporul rus, polonez, englez, american și prin reflecție toți ceilalți trăitori ai acelor vremuri. Spre deosebire de evrei însă, acele popoare au fost niște forțe naționale care au luptat pentru a se apăra cu arma în mână, având posibilitatea să răspundă la violența nazistă cu violența legitimă de a se apăra. De aceea au și învins, dar după cinci ani de măceluri care au lăsat lumea scăldată în valuri de sânge.

Evreii în schimb, răspândiți peste tot și fără a avea cea mai mică șansă de a se apăra singuri,nu au fost sprijiniți de nimeni, nu au  primit nicăieri un adăpost; amintim în acest sens doar exemplul acelui vapor încărcat cu evrei europeni care fugeau de viitorul sumbru al amenințării natzise în căutarea unui port care să-i primească.Dar niciunul nu s-a deschis pentru ei, iar în final ambarcațiunea s-a întors în Europa „în brațele morții” –„Nimeni nu ne vrea!” a spus Bashevis Singer prin gura unui personaj. „Nimeni nu-i vrea!”, au jubilat fanaticii lui Hitler, justificând astfel găselnița lor despre „soluția finală” și au concretizat-o construind cuptoare la Auschwitz. Acolo unde au ars în cuptoare milioane de ființe umane neajutorate, distruse fizic și moral. Ceea ce nu înseamnă că evreii nu au făcut încercări de a lupta pentru viața lor. Să nu uităm revolta evreilor din ghetto-ul warșovian, lupta lor disperată și lipsită de speranță deoarece echilibrul de forțe era prea evident în defavoarea lor. Dar au luptat cu demnitate, precum au luptat și Maccabeii pe muntele Mitzada cu mii de ani în urmă, murind cu fruntea sus și cu șira spinării la verticală.

Tocmai aici s-a creat controversa dintre israeleni, cetățeni ai unui Stat liber, cu ostași demni în Armata lor națională, cu cele scrise de către doamna Hanna Arendt z.l., o filozofă evreică originară din Germania cu studii la Universitatea de la Heidelberg, sprijinitoare a Israelului. Doamna,a participat la procesul lui Eichmann la Ierusalim, ca după aceea să scrie, impresionată profund, o carte în care punea multe întrebări despre „Cum a fost posibil?”. Adică, cum s-a întâmplat așa o grozăvie în Germania ei civilizată și cultă, dar mai ales, cum s-au lăsat evreii măcelăriți fără a se opune, mergând la moarte „nedemn” și cu fruntea plecată. Cu tot respectul față de această doamnă, mă asociez părerii israelenilor, spunând că a greșit, deși doar din necunoașterea situației reale.

Am asistat aseară la o convorbire dintre reporterul T.V. dl. Amnon Levy cu o supraviețuitare a Holocaustului, d-na Hanna Kohen, discuție care mi-a încălzit sufletul. Am înțeles că ei erau vechi cunoștințe. Reporterul îi amintește interlocutoarei sale cum a sunat-o cu mulți ani în urmă tocmai din Auschwitz, unde plecase împreună cu soția sa cu prilejul unei comemorări. A întrebat-o dacă își dorește ceva anume ca amintire din Polonia,  sau să transmită ceva din partea ei. D-na Hanna Kohen, eliberată din lagăr la vârsta de 16 ani, a trăit tot restul vieții împreună cu noua ei familie în Israel, deci a depășit vârsta de 90 de ani, rămănând tot tânără, inteligentă și spontană. Când a auzit întrebarea lui Amnon Levy a zâmbit cu multe înțelesuri. După o scurtă pauză i-a răspuns: „Nu trebuie să-mi aduceți nimic… dar dacă vreți să le transmiteți ceva din partea mea, este destul să le spuneți «Eu trăiesc! Mai trăiesc…!»”. Dar nu numai ea, ci copiii ei, nepoții și strănepoții vor continua să trăiască pe aceste locuri, fiindcă suntem un neam de învingători. Învingem istoria cu toate petele ei negre.


De astăzi au început să aterizeze pe aeroportul „Ben Gurion” din Tel-Aviv avioanele guvernamentale venite din toate colțurile lumii. Vor fi oaspeții noștri: monarhi, președinți și prim miniștri de pretutundeni. Vor vizita țara noastră frumoasă, micul Paradis care a înflorit  în numai 75 de ani în ciuda dușmăniei care ne înconjoară. Vor vizita Ierusalimul – orașul etern -, dar în special vor vizita muzeul Holocaustului „Yad VaȘem”! Acolo trebuie să vadă DOVADA a tot ce a fost, nu de mult, cu numai trei sferturi de veac în urmă, pe când ei, oaspeții noștri bineveniți,încă nu s-au născut. Acolo vor vedea de ce sunt în stare să facă unii oameni altor oameni, nu din rațiune, ci din instinct de fiare. Vor vedea pe pereți fotografiile victimelor, copii, bătrâni, dar și oameni în toată puterea care au muncit din greu în folosul ucigașilor înainte de a fi uciși… Și poate își vor pune întrebarea: „Dacă această vizită tristă, urmată de întruniri, dezbateri și luarea unor hotărâri înțelepte ar fi avut loc prin anii 30 din secolul trecut, oare s-ar fi putut evita marea tragedie care a urmat, oare ar mai fi fost construite lagărele de nimicire în masă a atâtor  nevinovați?” Nu am răspunsul  la această întrebare, dar poate ar fi fost totuși o șansă de salvare a omenirii. 

——————–

Hedi S. SIMON

Tel Aviv, Israel

23 ianuarie 2020

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.