Un ”dar” de Centenar

0

Silvia Urdea

Un ”dar” de Centenar

Citind și recitind Declarația româno-maghiară în anul Centenarului, semnată la Cluj-Napoca la 12 octombrie de un grup de intelectuali maghiari și câțiva români, m-am gândit imediat la Calul Troian al aheilor. De la revoluție încoace lui Lászlo Tókes, care a înconjurat Canada, feștindu-ne cu vorba și cu scrisul, mințind cât sunt maghiarii din Transilvania de asupriți și cum nu avem noi românii dreptul legitim asupra locului pe care istoria ne-a așezat de milenii, deci lui Tókes nu-i mai tace gura, clamând despre dreptul la autonomie al ținuturilor secuiești. El este și vârful de lance al Declarației cu pricina, cosemnată și de câteva cozi de topor românești, căci nu se putea altfel. La români – inteligențe destule, dar nu îndeajuns de multe caractere! UDMR-ul a călcat chiar de la început pe urmele pastorului, agitând problema autonomiei teritoriale și culturale a ținuturilor secuiești pe tot parcursul celor aproape trei decenii. Numai că Declarația prezentă nu se mai referă doar la zona secuilor, ci la întreaga Transilvanie, pentru care se cere autonomie culturală și teritorială. Nu este un mister că Lászlo Tókes s-a exprimat nu o dată pentru autonomie în scopul autoguvernării, adică statul român să se cam retragă din fața minorității maghiare în România.

Înțelegem că oful cel mare al petiționarilor ar fi accentele antimaghiare care s-ar fi manifestat în activitățile de sărbătorire a Centenarului. Cu mult înainte de începerea acțiunilor celebratorii, reprezentanții comunității maghiare din România și oficialități din Ungaria și-au manifestat fățiș sentimentele lor negative față de Marea Unire, mărturisind că 2018 va fi un an de doliu pentru ei. Când te exprimi atât de denigrator mai ai curajul să critici exuberanța românilor care se bucură de sărbătorirea unui mare eveniment?! Aceasta se cheamă lipsă de tact, ca să nu o spunem mai drastic, lipsă de bun simț. Urmează apoi amenințarea că manifestările românești prilejuite de 1 Decembrie 1918 cauzează ostilități, care s-ar putea repercuta de acum înainte generații de-a rândul. Chiar așa domnilor?! Maghiarii nu mai au puterea de a dicta, conferită lor odinioară de alianța cu Viena imperială, dar continuă să ne pretindă obediență față de ei, amenințându-ne că ne vor dușmănii ani mulți de aici înainte. Deci în țara lor românii să înceteze a se mai bucura de cea mai mare realizare din istoria lor pentru a menaja sensibilitățile minorității maghiare. Pe scurt, petiționarii vin cu jalba în proțap ca să ne strice sărbătoarea în primul rând, să ne cenzureze sub amenințarea că generații de acum înainte ne-ar putea face viața amară. Acestea sunt sensurile din subtext care nu scapă nimănui.

Să ne amintim cât de stăpân pe sine se manifesta la Tușnad, deci în România în această vară (la 28 iulie) premierul maghiar Viktor Orban care, printre altele, a venit să se întâlnească cu cei un milion de alegători maghiari cu dublă cetățenie. Prim-ministrul maghiar și-a luat-o în cap, ”se umflă-n tău” și consideră că are atât de fantastice realizări socio-economice, culturale în Ungaria că a sosit vremea să se ocupe de alții, erijându-se în lider de opinie al întregii Europe Centrale. Pe noi românii ne sfidează, dându-ne lecții de clarviziune și chibzuință. Dacă ar fi doar aroganța, n-ar fi mare lucru deoarece ne-am obișnuit demult cu gasconeriile ungurești. Dar nu este numai atât. Domnul prim-ministru se amestecă în afacerile interne ale României cu ținta precisă a revendicării teritoriale a Transilvaniei cândva, când circumstanțele vor fi mai coapte decât acum. Cu magnanimă condescendență prezintă un plan, ca o certitudine, de a lega prin autostrăzi orașele din ”Bazinul Carpatin” (cel care îl interesează cel mai mult) cu orașe din Ungaria, ca să circule nestingherit de la Budapesta la Cluj și de la Debreczen la Oradea, doar, doar i-o convinge și pe românii ardeleni să-l voteze premier al lor, alături de minoritatea maghiară. Obrăznicia personajului întrece orice măsură când, pornind de la Ținutul Secuiesc, își extinde planul asupra întregii Transilvanii, ca asupra ogrăzii personale. Observați ignorarea voită a adevărului istoric, bazată pe convingerea că o minciună grosolană, repetată în urechea marilor puteri, sfârșește prin a fi acceptată, așa cum sugerează rețeta nazistului Goebbels.

Atitudinea premierului ungar coincide, nu întâmplător, cu spiritul recentei declarații de la Cluj-Napoca. In ea se afirmă sus și tare că Transilvania (de la secuime s-au extins asupra întregii provincii) ”a fost și poate să devină un spațiu de complementaritate și poate să devină un model de pluralism cultural și religios”. Pluralism, multiculturalism sunt concepte mult vehiculate de neoliberalism pentru susținerea globalismului nu doar tehnic, ci și cultural și politic, în total dispreț față de suveranitatea națională, considerată absolită. Statul român, așa cum și l-au dorit românii, este definit în articolul I din Constituție ca „stat național, suveran, și independent, unitar și indivizibil. Conceptele care ni se flutură prin față în această declarație sunt incompatibile cu natura statului român, unde avem o etnie majoritară și nu un amestec de naționalități ca în America. Dar chiar și în America se insistă pe noțiunea de melting pot, adică pe topirea diferențelor specifice în totul american. La a doua generație indivizii vorbesc frecvent numai engleza americană, prea puțini mai păstrând limba țării de origine. Statul american dă dreptul practicării limbii native în bisericile etnice, care însă nu au nimic de-a face cu bugetul federal, ci doar cu buzunarul membrilor parohiilor. Nimeni nu se plânge în America de atentatul la identitatea culturală. Egalitatea se manifestă doar în fața legilor. Nici de partide politice pe criterii etnice nu s-a pomenit în America. Peste șaizeci de milioane de spanioli nu au un partid al lor. Dacă vor să facă politică au la dispoziție partidele existente pentru toți, indiferent de naționalitate.

În schimb în România avem de-a face cu o minoritate zgomotoasă, cel puțin prin reprezentanții ei, care vociferează continuu că nu au suficiente condiții de promovare a tradițiilor lor culturale. Este superfluu să menționez numeroasele școli cu limbă de predare maghiară, universitățile care au apărut după 1989, unele finanțate de la Budapesta, ziare și reviste, posturi de radio în limba maghiară.

Unele formulări din Declarația care ne preocupă sunt foarte insidioase. Ca de pildă: ”Transilvania a fost și poate să devină un spațiu de complemetaritate”. Aici domnii semnatari își dau pe față adevărata intenție, aceea de a întoarce istoria înapoi. Ei doresc ca Transilvania să mai fie ceea ce a fost odată, adică guvernată de la Budapesta. În zadar întorc problema pe față și pe dos, avertizându-ne să nu confundăm autonomia teritorială cu independența, în zadar toată această vicleană tactică de învăluire. A se slăbi, vă rog. Nu știu de unde să apuce problema și încotro s-o mai sucească numai să ne atragă într-o cursă și continuă să preseze de ani de zile, măcinați de una și aceeași obsesie: Ungaria Mare. Nu înțelegem exact la ce neîmpliniri se referă, privind ultima sută de ani. Ghicim că este vorba de pierderea teritoriilor anexate pe nedrept de la alte popoare. Ora festinului a trecut. Încetați domnilor să mai plângeți după ceea ce nu era al vostru! Noi le vorbim clar și răspicat că la 1 Decembrie 1918 ne-am făcut România Mare și că nu vom mai ceda niciodată din ce este al nostru. A le demonstra cu argumente istorice, arheologice, logice, de bun simț pare a fi o luptă a lui Don Quijote cu morile de vânt. Conversația nu duce nicăieri. Transilvania a încetat de o sută de ani să fie complementară Ungariei, Transilvania este parte integrantă a României. Dacă vorbim de o complementaritate în cadrul Uniunii Europene este cu totul altceva. Dar atunci nu știu de ce trebuie semnatarii să singularizeze Transilvania. România poate fi complementară cu dinamica Uniunii Europene, așa cum fiecare participant la uniune poate contribui la bunul ei mers. Nu pot sublinia îndeajuns că în această declarație clamarea autonomiei teritoriale și culturale s-a extins de la ținuturile secuiești la întreaga Transilvanie.

Pentru că reprezentanții comunității maghiare se lamentează că, vezi Doamne, am cam întrecut măsura bucurându-ne de Marea Unire, să menționăm doar câteva din șicanele puse în scenă de unii minoritari maghiari de-a lungul anilor de după 1989. Pe țăranul Cofariu l-au bătut până aproape de anihilare în martie 1990, dar încă mai repugnant este faptul că jurnaliștii maghiari au informat primii Occidentul, mințind că situația ar fi fost inversă: un ungur maltratat de un român, pentru a ne prezenta lumii ca pe niște barbari. De Csiby Barna care în 2013 a spânzurat un manechin, care-l închipuia pe Avram Iancu, cred că a auzit toată lumea.

Reacția suporterilor maghiari, unii veniți din țara vecină la meciul din iunie 2013 România-Ungaria (3-0 pentru România) a fost extrem de violentă, exprimând ură și încrâncenare. După cum se știe suporterii maghiari s-au bătut cu jandarmii, au agresat centrul vechi al capitalei, au vandalizat autobuze și mașini, s-au purtat scandalos și în gară la Brașov, unde au fost întâmpinați de unguri localnici.

Maghiarii se plâng că n-au drepturi în Transilvania când au până și dreptul de a recruta tineri pentru organizații paramilitare, cum ar fi Mișcarea celor 64 de comitate (HVIM) de extremă dreaptă, care se instruiesc și se tot adună în taberele lor așa-zis culturale. Stai și te întrebi pentru ce insurecție se vor fi pregătind acei tineri? Mișcarea a fost fondată la Szeged în Ungaria ca să lupte pentru unificarea comunităților maghiare dinafara granițelor Ungariei și pentru revizuirea Trianonului. Mișcarea de tineret 64 de comitate (câte au fost în Ungaria înainte de Trianon) și-a propus ca prin acte de violență să atingă obiectivele revizioniste și să împiedice exercitarea puterii de către autoritățile românești în ținuturile secuiești, ca o etapă ce vizează reconstituirea Ungariei Mari. Printre ”isprăvile” organizației se impune să amintim acțiunea lui Beke István Attila, care a intenționat să detoneze o bombă artizanală în timpul manifestației de 1 Decembrie 2015 la Tg. Secuiesc. Din fericire planul i-a fost dejucat.

Dreptul românilor de a se ruga este boicotat în județele Covasna și Harghita. IPS Ioan Selejan, Arhiepiscop al Episcopiei înființate în 1994 ne vorbește despre pridvoare de biserici atacate cu pietre, cimitire profanate, despre ostilitatea anumitor grupuri de maghiari, care forțează epurarea celor două județe de populație românească. Plângerile IPS Selejan n-au găsit ecou în rândul administrației locale, știut fiind faptul că există o larg răspândită complicitate între autorități și secuii maghiarizați. Clădirea episcopiei, nu are steagul tricolor arborat. Probabil de teamă. (vezi Corneliu Florea, Călător prin felurite lumi, 2016, p.109).

La 1 decembrie 2017 ne-a fost trimis de la Budapesta un duplicat al Coroanei Sf. Ștefan, expusă la Cluj-Napoca până la 24 ianuarie 2018, ca să știe tot omul că Ungaria ne-a stăpânit. A se observa caracterul sfidător al gestului: datele expoziției coincid cu cele două mari evenimente istorice românești prin care s-a înfăptuit unirea, acea ”pohtă ce-a pohtit-o” Mihai-Viteazul.

Când atâtea șicane ne vin din partea unor înfocați activiști ai comunității maghiare, noi suntem cei învinuiți că lezăm sentimentele de bună conviețuire prin festivitățile noastre organizate în cinstea Centenarului?! Consider că semnatarii Declarației ignoră voit starea adevărată a relațiilor româno-maghiare și profită de slăbiciunea condamnabilă a guvernanților români, atenți la tranzacțiile cu UDMR-ul pentru câștiguri electorale, dar nu la atâtea manifestări revizioniste ostile României. Ne pare rău, dar martori fiind la atâtea șicane și mizerii nu putem accepta nonșalant pledoaria Declarației de la Cluj-Napoca din 12 octombrie 2018 pentru autonomia teritorială și culturală a Transilvaniei, pământ sacru pentru noi românii de azi, urmașii atâtor generații care l-au sfințit cu lacrimile și sângele lor.

La Tg. Secuiesc cu ocazia aniversării Zilei Naționale a României tot din partea minorității maghiare a fost plasată o bombă. S-au exercitat presiuni asupra românilor care funcționau în secuime ca să părăsească zona, deci un fel de ethnic cleansing.

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.