Neliniști americane

0

Silvia Urdea

Neliniști americane

            America nu-și poate ascunde rănile pentru că de vreo șaptezeci și cinci de ani încoace, de când și-a revendicat rolul de hegemon, problemele societății americane sunt la vedere. Expunerea lor a fost mult accentuată de pandemia pentru care America nu a fost pregătită. La televizor vedeai la începutul pandemiei mai ales confruntări dintre guvernatori și administrația federală, care își pasau vina de a nu fi acumulat de-a lungul anilor echipamentul necesar combaterii unei molime atât de virulente precum cea actuală. După cum se știe, prima țară a lumii s-a prezentat sub așteptări, iar președintele, ca să mascheze eșecul, de câte ori ieșea în public subestima agresivitatea moleculei de covid19. Atunci când n-ai suficient echipament protector și nici un tratament adecvat consecința este dezastrul. Producerea acestui echipament într-o țară care și-a exportat industria manufacturieră și în care totul este privatizat  a fost anevoioasă, dar, în cele din urmă, lucrurile s-au reglementat mai mult sau mai puțin.

            Atitudinea față de pandemie s-a mai complicat și cu divergențele cauzate de conflictele ideologice. Suporterii președintelui au încercat să minimalizeze pericolul bolii, avansând ideea întoarcerii cât se poate de repede la muncă, pentru a nu se deteriora economia, fără a se lua în seamă factorul uman. În acest moment a apărut mai evident decât oricând procesul de dezumanizare din societatea americană, crescând în proporție geometrică de jos în sus. Suporterii președintelui au trecut la acțiune, după un plan prestabilit să demonstreze vehement în capitalele statelor împotriva carantinei, forțând mâna guvernatorilor să deschidă baruri, restaurante, plaje, bazine de înot, terenuri de golf și, bineînțeles, business-uri. Cei de jos, cei prost plătiți au fost siliți să lucreze fără întrerupere în domeniile considerate esențiale pentru funcționarea societății. Exemplul clasic este al lucrătorilor din industria cărnii, Smithfield Foods Meat Plant din Sioux Falls, South Dakota, dintre care 783  s-au îmbolnăvit nu numai din lipsa echipamentului protector, ci și din cauza barierelor de comunicare. În această unitate se vorbesc 40 de limbi, iar instrucțiunile medicale s-au dat numai în engleză. Cei săraci au fost nevoiți să lucreze oricum, chiar dacă erau amenințați cu moartea, în timp ce unii multimiliardari se izolau pe yahtul personal în mijlocul Pacificului.

            Și în tot acest timp Congresul demult vândut și cumpărat de marile corporații a făcut ceea ce face el de obicei de vreo patru decenii:  a dirijat o sumă imensă de dolari către 0,1% dintre cei mai bogați americani ca să-i catapulteze în stratosferă, adâncind prăpastia socială pentru multă vreme. Dolarii cadorisiți corporațiilor lacome nu se vor întoarce prin noi joburi la cei vulnerabili, ci vor fi investiți în tehnologia robotizării, care să aducă noi profituri prin anularea joburilor pentru ființe reale.

            Alienarea elitelor se reflectă în absoluta lor aroganță față de majoritatea populației pe care o are în grijă. A ieșit la iveală cât de inexistentă este această grijă:  paturi în spitale – mare criză, stocuri de echipament medical – ioc, joburi – în mare criză, intensificarea privatizării, accesul la îngrijirea medicală pentru săraci (și câți nu au devenit săraci dintre americani, mulți) refuzat din cauza prețurilor exorbitante.  Numărul homleșilor a crescut simțitor în Los Angeles, San Francisco, Miami, New York, Seattle, Washington D.C., mergând mână în mână cu numărul încarceraților. Populația Americii reprezintă 5% din cea a lumii, dar numărul deținuților 25% din totalul pușcăriașilor de pe glob. Este o glumă tristă a cere homleșilor să se spele pe mâini, să trăiască în curățenie când ei se târăsc pe la metrouri sau pe la colțuri de stradă.  Fiind caz de forță majoră, unii dintre ei au fost cazați în hoteluri și apoi mutați în alte locuri din cauza protestului industriei ospitalității. Populația de culoare a fost decimată în măsură mai mare decât alte grupuri demografice.  În New York au decedat mulți din zonele Queens și Brooklyn, având comorbidități: diabet, cancer, accidente vasculare, obezitate. Explicația trebuie căutată în inegalitatea socială care a crescut enorm în ultimii treizeci de ani, în deposedarea clasei de mijloc și extrema pauperizare a celor deja dezavantajați. Patruzeci de milioane de americani nu aveau acces la îngrijire medicală înainte de criza corona. Astăzi datorită șomajului o sută patruzeci de milioane, se spune,  se găsesc în această situație.

            Pandemia a adus la lumina zilei toate punctele nevralgice ale capitalismului american, dominat de un individualism extrem, de respingerea oricărei reforme sociale care ar favoriza masele, împiedicate de la Reagan încoace să aibă orice fel de organizare. Multe sindicate au fost desființate, iar apartenența muncitorilor la un sindicat a fost privită de către patroni cu ostilitate. Absența unei forțe organizate a lucrătorilor i-a abandonat pe aceștia la discreția elitelor prădătoare, așa cum au dovedit-o criza economică din 2008, pandemia și recesiunea în care suntem aruncați acum. Obsedate de misiunile militariste de pe atâtea meridiane ale lumii, de continua căutare a unui adversar fictiv, care să le permită elitelor să aburească masele, aceste elite au cheltuit nesăbuit banii americanilor, neglijând economia, infrastructura, educația, îngrijirea medicală, orice acțiune comunitară. Teoria reganistă conform căreia guvernul este o entitate opusă progresului și-a pierdut orice credit, deoarece crizele au demonstrat cât de eficace este guvernul în salvarea băncilor și a marilor corporații, oferindu-le milioane de dolari, dar cât de indiferent este același guvern, care predică austeritatea când în joc sunt acei ”deplorables”, după expresia lui Hillary Clinton. În concluzie, guvernul practică cel mai pur socialism pentru bogați  și cel mai rapace capitalism pentru săraci, puși în situația să presteze trei joburi doar ca să supraviețuiască.

            Inechitatea rasială o agravează pe cea socială, cele două sumbre realități mergând mână în mână. Se observă cu ochiul liber că negrii în mod repetat sunt tratați de poliție ca cetățeni inferiori, sunt încarcerați, ca apoi să fie folosiți ca brațe ieftine de muncă. În timpl pandemiei, când gunoierii din New Orleans n-au mai vrut să lucreze din cauza absenței echipamentului protector și au cerut majorarea salariului de la $10 la $15 pe oră, au fost concediați și substituiți cu deținuți plătiți cu un dolar pe oră. Există o întreagă istorie a abuzului polițienesc asupra negrilor. Cel mai recent este uciderea lui George Floyd prin asfixiere la Minneapolis, unde un polițist a apăsat timp de opt minute gâtlejul lui Floyd în vreme ce alții trei îl asistau, tăbărând și ei pe victimă. Floyd are biografia tipică a negrilor marginalizați, care sfârșesc în delincvență. Efectuase cinci ani de închisoare pentru tentativă de furt înarmat în Houston și venise în Minneapolis în căutare de lucru. În 23 februarie a.c. Ahmaud Arberi, un jogger de 25 de ani, tot negru, a fost împușcat în plină zi pe o șosea din Georgia de către un fost investigator și detectiv de poliție pensionar și fiul său, ambii albi. Georgia are o tradiție a mafiilor albe vânând afro-americani. În Staten Island, New York, Eric Garner, de asemenea negru, a fost omorât în 2014 de un polițist alb cu aceeași metodă a apăsării piciorului pe grumazul victimei doborâte la pământ. Motivele acestui tratament hain sunt extrem de superficiale: Floyd a fost acuzat de folosirea unei bancnote false, Arberi a fost suspectat că vrea să fure în cartierele albe, iar Garner vindea țigarete pe stradă. Tratamentul lor din partea poliției a fost cu totul disproporționat. Exemplele se pot înmulți. Ceea ce intrigă este impunitatea cu care li se permite polițiștilor să acționeze astfel, suprimând viața cu atâta nesăbuință.

            De ani de zile s-a observat escaladarea procesului de militarizare a poliției, care a început să se prezinte pe străzile marilor orașe ca un fel de armada domestică. Cu alte cuvinte, administrațiile americane au început să transfere militarismul din politica externă în cea internă, pe măsură ce conștiința claselor de jos, manipulate decenii de-a rândul, a început să se trezească la realitate. Poliția americană are un cult al brutalității pe care oricine intră în breaslă trebuie să-l accepte, să-l aplice, altminteri fiind eliminat.

            Tinerii albi, negri și de toate culorile, America multiculturală au reacționat la șirul de nedreptăți menționate prin demonstrații de protest uriașe în orașele mari și mici timp de o săptămână în toate cele 50 de state, cerând pedepsirea polițiștilor care l-au asasinat pe George Floyd. Aceasta a fost ultima picătură, care a declanșat o revoltă cum nu s-a mai văzut pe străzile și bulevardele americane de la mișcarea drepturilor civile încoace. În profunzimea lui protestul exprimă o sumă de nemulțumiri ale generației tinere, care nu vrea să se mai lase înșelată de tricurile oligarhilor. A trecut vremea iluziei întreținute de Partidul Democrat ca exponent al clasei muncitoare, a trecut vremea frazelor frumoase rostite la inaugurarea președinților, a trecut vremea frazelor patriotarde, a trecut vremea înșelăciunilor de circ ale presei vândute, ale unui Holywood tot așa de servil. Amăgiți până și de Bernie Sanders, senatorul de Vermont, care de treizeci de ani a stăruit asupra celor mai vitale revendicări ale lucrătorilor și minorităților asuprite, tinerii sunt mai deciși ca oricând să-și ia soarta în propriile lor mâini și să se organizeze, poate prin crearea celui de-al treilea partid, care să lupte cu adevărat pentru reforme social-democrate, pe care țările europene vestice le au demult. America a ruginit, America a rămas în urmă din cauza enormei puteri financiare a liderilor ei, care au reușit să corupă o mare parte dintre senatori, presa, membri ai Partidului Democrat, până și pe cei care se băteau cu mâinile în piept de progresivi ce erau:  vezi cazul Alexandriei Ocazio Cortez, Ro Khanna, Rashida Tlaib, Ilhan Omar, așa numitul squad, care a votat alături de majoritatea trădătoare a congresului cel mai zdrobitor transfer de bani către marile corporații și marile bănci, adică tocmai către agenții responsabili de distrugerea economiei acestei țări.

            Dezamăgirea provocată de trădarea operată de senatorul Bernie Sanders în momentul în care mișcarea progresivă, care i-a stipendiat campania electorală, avea nevoie maximă de liderul lor nu poate fi descrisă în cuvinte. S-au observat în timpul campaniei flexările pe care le făcea Sanders spre contracandidatul său Joe Biden, suporterul revoluției portocalii din Ucraina, votant pentru invadarea Irakului și a Libiei, autorul multor machiavelicuri în timpul vicepreședinției sale sub Barack Obama. În 2016 Bernie Sanders a lăsat cale liberă lui Hillary Clinton, iar acum a repetat gestul în favoarea lui Joe Biden. De ce oare s-a aflat în treabă senatorul de Vermont, să stârnească atâtea speranțe, să frângă atâtea inimi atașate la cauze nobile, să părăsească o mișcare pe care o insuflase? Dificil de răspuns. Și acum Bernie Sanders îndeamnă întreaga lui mișcare să voteze pentru un candidat  atins de senilitate. Deci, cel puțin deocamdată, electoratul american se află în aceeași situație execrabilă de a alege între doi candidați care nu reprezintă aspirațiile și revendicările a cel puțin 60% din populație. Această criză de liedership apare în perioada de crepuscul a imperiilor. În epoca declinului Imperiului Roman succesiunea unor imperatori decrepiți este bine cunoscută.

            Confruntat cu valul de proteste președintele Donald Trump a luat de la început o poziție autoritară, reacționând doar față de excesele provocatorilor, care prădau magazinele și nu, în primul rând,  față de ceea ce este esențial, lupta disperată pentru reîntronarea justiției sociale și rasiale în America. Nu se știe exact cine sunt cei care au comis acte de vandalism tocmai pentru a distorsiona sensul  și scopul demonstrațiilor, dar se știe exact ce doreau protestatarii, care nu mai cred în instituțiile americane, în politica internă și externă a clasei dominante. Donald Trump și-a dat examenul de obtuzitate și glacialitate față de durerile profunde ale Americii. El a cerut guvernatorilor într-o video conferință să domine prin forță, mai precis să înăbușe fără mustrări de cuget protestele în majoritatea lor pașnice.  Manifestarea nemulțumirilor acute a fost întâmpinată cu aroganță, de reacția unui stat polițienesc, ignorând dreptul la free speech și protest exprimat de First Amendment. În loc să se adreseze direct mulțimilor ca să le calmeze, președintele s-a ascuns pentru o oră în cursul zilei de vineri 29 mai a.c. într-un bunker de la Casa Albă, apoi s-a ascuns în spatele forței polițienești. Președintele se crede un rege. De aceea și-a permis să declare în the Rose Garden: ” I am dispatching thousends and thousands of heavily armed soldiers, military personnel, and law enforcement officiers to stop the rioting, looting, vandalism, assaults, and the wanton of destruction of property” (Trimit mii și mii de soldați puternic înarmați, personal militar, și ofițeri de justiție ca să oprească rebeliunea, furtul, vandalismul, asalturile și nesăbuința distrugerii proprietății – Jim Newell, Peaceful Protesters Tear-Gased and Beaten Outside White House to Clear Space for a Trump Photo-op, Slate.com, June 1, 2020). Foarte bine, dar nici un cuvânt despre cauza esențială a protestelor:  rasismul instituționalizat în SUA.

            Tot ceea ce a urmat vineri 29 mai a.c. a fost în defavoarea președintelui, care s-a revelat cum este: total lipsit de empatie, un narcisist dezinteresat de gravele conflicte sociale care se acutizează de ani de zile. Deși mai era un sfert de oră până la începerea interzicerii demonstrației în Washington, poliția a gazat populația,  a lovit-o cu gloanțe de gumă, a bătut-o ca să degajeze spațiul pentru deplasarea lui Donald Trump prin parcul LaFayette spre biserica episcopaliană St. John, numită și ”biserica președinților”. Și această opțiune a lui a fost cu totul teatrală, menită a impune o autoritate, inexistentă de fapt.  În fața bisericii a ridicat o Biblie ca să fie fotografiat. In timp ce helicopterele survolau aria și poliția hăituia demonstranții Trump a spus ”we have the greatest country în the world”. Asemenea sloganuri au început să sune găunos, indicând o gravă ruptură de realitate, care este negată grosolan. Probabil constatarea lui se aplică pentru 10% dintre americani, dar nu pentru cele 14 milioane de șomeri care trăiesc de la un salariu la altul, pe care acum nu-l mai au. În sera bisericii în timpul protestelor s-a petrecut un mic incendiu, stins imediat de pompieri. Trump a ales să intre în biserică spre a arăta că el este salvatorul creștinismului. Totul este un ieftin show pentru creduli, când sentimentul profund creștin al compasiunii lipsește cu desăvârșire în relația dintre protipendadă și restul societății, dintre administrațiile americane și țările invadate, distruse în numele așa-zisului export de democrație, de misiuni umanitare și alte gogorițe, care s-au lăsat cu un milion de irakieni uciși în expediția din 2003. Unde este atitudinea creștină a președintelui Trump când a minimalizat mereu nocivitatea unui virus, care a omorât peste o sută de mii de americani sau unde este simțul lui justițiar când nu demult a transferat trilioane de dolari spre cei mai bogați și doar firmituri spre cei marginalizați? Lipsește cu desăvârșire.

            Președintele Trump a cerut insistent law and order. Minunat, dar cum de nu s-a gândit el și antecesorii lui la încălcarea continuă de către SUA a legilor internaționale, la haosul creat în urma tuturor războaielor stârnite asupra umanității cu false pretexte?  Cine mai poate crede cu adevărat în ceea ce spune? În acest punct va interveni supunerea americanilor cu ajutorul instrumentelor coercitive care ni s-au arătat în cursul curentelor demonstrații. Amenințarea cu trimitearea a mii de soldați greu înarmați poate fi luată ca un avertisment a ceea ce ar putea urma în anii care vor veni, o lume orwelliană a lui Big Brother.   

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.