Manifestari cu ocazia implinirii a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara

0

Un concert incendiar susţinut de trupele Camera 107, Alexandrina & Band, Alternosfera și Gândul Mâței, a avut loc la Arenele Romane din Bucureşti, în seara zilei de 26 martie, pentru a marca aniversarea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara.

Peste 1500 de tineri au trăit şi simţit româneşte prin intermediul muzicii, creând astfel o punte culturală între românii din Ţară și cei din Republica Moldova.

Coroane şi flori au fost depuse în data de 27 martie 2016 la Mănăstirea Cernica, drept omagiu adus artizanilor Unirii Basarabiei cu Ţara-Mama. La mormintele membrilor Sfatului Ţării, printre care se numără şi Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan şi primul Mitropolit al Basarabiei, Gurie Grosu a avut loc şi o slujbă de pomenire. Comemorarea de la cimitirul Mănăstirii Cernica este deja o tradiţie, reprezentând recunoştinţa şi aprecierea faţă de cei care au luptat pentru propăşirea valorilor neamului românesc.

Marcarea acestei importante zi a continuat cu o horă din Basarabia în parcul Pieţei Unirii din Bucureşti.

Evenimentele fac parte dintr-un program amplu desfăşurat în parteneriat de către Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni cu Centrul pentru Integrare şi Dezvoltare Prut, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti şi Institutul Cultural Român.

Comunicat de presă, 27 martie 2016

Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul Afacerilor Externe

Telefon: 004 021 310 26 98
Fax: 004 021 310 15 36
Email: comunicare@ieh.ro; office@ieh.ro
Website: www.ieh.ro

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.