Dublarea numarului parlamentarilor diasporei

0

Modificarea legii alegerilor parlamentare se impune în condiţiile în care numarul de reprezentanţi ai cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării este unul minimal, prin proiectul legislativ depus în Parlament, continuându-se seria demersurilor pentru o reprezentare democratică a tuturor cetăţenilor României în Legislativ.

Pentru ca numarul reprezentantilor diasporei să crească de la 2 la 4 , cazul senatorilor şi de la 4 la 8 cazul deputaţilor, pentru repararea acestui dezechilibru major referitor la cetăţenii români care au în fond aceleaşi drepturi ca şi restul cetatenilor care astazi trăiesc în România, a fost nevoie de introducerea acestui proiect legislativ pentru modificarea legii parlamentare.

Amendamentul referitor la creşterea numărului de parlamentari pentru circumscripţia 43, nu a întrunit majoritatea necesară în sesiunea legislativă anterioară. Întrucât, potrivit prevederilor Comisiei de la Veneţia, legile electorale nu pot fi modificate cu mai puţin de un an înaintea alegerilor la termen este necesara parcurgerea urgentă a procesului legislativ, pentru dezbatere şi vot în Parlament, iar apoi promulgare.

Proiectul a fost inregistrat la Camera Deputatilor în procedura de urgentă, iar din punct de vedere tehnic, există, ca şi în cazul votului prin corespondenţă, timpul necesar pentru modificarea legislatiei în sensul dorit de către cetatenii români din diaspora.

Aurelian Mihai,
deputat diaspora

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.