Declarația noului Șef al Familiei Regale a României

0

 

 

Declarația noului Șef al Familiei Regale a României

 

 

 

Români,

 

Țara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament și răbdare.

 

Am pierdut, ca voi toți, un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga Națiune. În aceste clipe grele, suntem uniți în suferința noastră.

 

Cu infinită iubire și principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană.

 

Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitatea identității noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român.

 

Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.

 

Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român.

 

Așa să ne ajute Dumnezeu!

 

Margareta,

Custodele Coroanei române

 

 

 

5 decembrie 2017

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.