“Conferinta Romanilor de pretutindeni” la Palatul Parlamentului

0

Duminică, 24 ianuarie 2016, ora 10.00 la Palatul Parlamentului, sala „Nicolae Iorga” va avea loc „Conferinţa Românilor de Pretutindeni” eveniment care va reuni, în capitala României, reprezentanţi ai românilor din toată lumea pentru un dialog deschis despre prezentul şi viitorul Țării și al românilor din Diasporă și din jurul frontierelor și Balcani, transmite Romanian Global News.

Rolul dezbaterilor va fi acela de a aduce în atenţia opiniei publice naţionale şi internaţionale problemele cu care se confruntă comunităţile de români de peste hotare, precum şi de a identifica soluţii viabile pentru îmbunătăţirea situaţiei acestora.

Implicarea statului în susţinerea cetăţenilor români din afara graniţelor, rolul votului prin corespondenţă, păstrarea identităţii culturale şi lingvistice româneşti a comunităţilor istorice din vecinătatea României, identificarea soluţiilor pentru viitorul R. Moldova sunt cele mai importante subiecte aflate pe agenda dezbaterilor.

Conferința Românilor de Pretutindeni este organizată de către deputatul pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, în parteneriat cu Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE), Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), Consiliul Româno-American (SUA) și Asociația Românilor din Italia (ARI).

Evenimentul se va desfăşura la Palatului Parlamentului, sala „Nicolae Iorga”, de la ora 10.00.

Accesul în clădire se va face pe la intrarea S2 (dinspre parcul Izvor), între orele 9-00 – 10.00.

Cazarea invitaţilor se poate realiza la Hotelul IBIS Palatul Parlamentului, sau Gara de Nord.

Tarife preferenţiale, valabile pentru acest eveniment:

Cameră single – 29 euro/noapte (fără mic dejun) – 35 euro/noapte (cu mic dejun)
Cameră dublă – 31 euro/noapte (fără mic dejun) – 44 euro/noapte (cu mic dejun)

Tarifele nu includ taxa locală de 1%.

Pentru invitaţii care vor opta pentru cazare la hotelul IBIS, transportul de la hotel până la Palatul Parlamentului şi retur va fi asigurat, în data de 24 ianuarie, de către organizatori.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la telefon sau la adresa de e-mail: eugen.tomac@cdep.ro. Persoane de contact:

Ana Maria Dragu – 0757 495 7
Ioana Ripeanu – 0737 268 192
Tania Istrate – 0771 464 722

Până în prezent și-au anunțat participarea la eveniment peste 200 de personalități și reprezentanți ai comunităților românești din întreaga lume.

PROGRAM

9.00 – 9.55 – Înregistrarea participanţilor
10.00 – Deschiderea lucrărilor conferinţei
Mesaj de salut din partea autorităţilor centrale.

10.30 – 11.45 – Atelier.
Dialogul dintre instituţiile statului român şi comunităţile de români de peste hotare.

11.45 – 12.00 – Pauză
12.00 – 13.30 – Atelier
Rolul votului prin corespondență pentru românii din afara graniţelor.

13.30 – 14.30 – Prânz
14.30 – 16.00 – Atelier
Soluţii pentru păstrarea şi promovarea identităţii culturale şi lingvistice a comunităţilor istorice din vecinătatea României.

16.00 – 16.15 – Pauză
16.15 – 17.30 – Atelier.
Viitorul Republicii Moldova, între Est şi Vest.

17.30 – 18.30 – Concluzii
19.00 – Recepție

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.