Proverbiala rabdare romaneasca – George Petrovai

0

Fără riscul de-a greşi, se poate spune că răbdarea este una dintre trăsăturile cele mai caracteristice ale spiritului românesc. Dacă nu cumva cea mai caracteristică şi mai longevivă…

Atâta de specifică, încât din ea îşi trage seva formidabila statornicie a înaintaşilor noştri, care – aşa cum bine spune cronicarul – „au stat în calea tuturor răutăţilor”, din ea s-a plămădit în zicale molcoma filosofie româneasca a fatalităţii şi resemnării („Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus”, „Capul plecat nu-l taie sabia” etc.), cu ajutorul ei, în perioada medievală, creştinismul de pe aceste meleaguri a fost fertilizat pe direcţia contemplativismului, ea se constituie în multisecularul ax al istoriei noastre defensive („Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…”), iar vremurile moderne tot ei i-au rezervat un important rol întru afirmarea specificului naţional. Un specific din care nu putea să lipsească profundul respect faţă de legea nescrisă a plăţii şi răsplăţii, totodată faţă de cioareci, ii şi ţoluri, doină, baladă şi rapsodie, Eminescu, Enescu şi Brâncuşi, pentru că numai în acest chip el este integral românesc…

De unde proverbiala răbdare a românilor, printre altele ilustrată şi de faimosul vers coşbucian: „Răbdăm poveri, răbdăm nevoi” (la acea vreme ţăranii vroiau cu ardoare pământ, fapt evidenţiat de miezoasa scenă din romanul Ion, în care Ion al Glanetaşului se apleacă şi sărută pământul ca pe o ibovnică; astăzi, pământul tot mai înstrăinat al ţării vrea ţărani).

Dar să-l ferească Dumnezeu pe oricine de furia îndelung răbdătorului român, pornit fie să se răfuiască (mai puţin) cu moşierii autohtoni şi (mai mult) cu câinoşii arendaşi, aşa ca în răscoala din 1907, fie să-i ia de piept pe patroni (sângeroasele încleştări din perioada interbelică).

N.B. Revolte au avut loc şi în perioada bolşevică. Dar, pe de o parte, despre ele nu se sufla nici măcar un cuvinţel în presa vremii, pe de altă parte, forţele de represiune (securişti, miliţieni, informatori) se specializaseră în dezamorsarea lor încă din faşă, prin rapida arestare a liderilor.

Căci, ne spune Gustave Le Bon în „Psihologia maselor”, sufletul colectiv al unei mulţimi îi face pe indivizi „să simtă, să gândească şi să acţioneze într-un fel cu totul diferit de acela în care simţea, gândea şi acţiona fiecare dintre ei izolat”. Indiscutabil că sintagma „gîndirea mulţimii” trebuie înţeleasă de cititor doar ca o figură de stil, atâta timp cât în capitolul următor, autorul scrie negru pe alb că „mulţimea este condusă aproape în exclusivitate de către inconştient” şi că din acest motiv ea nu-i altceva decât „sclava impulsurilor primite”.

Aşa că, deşi mulţimile din România postdecembristă se lasă într-o bună măsură manevrate de păpuşarii planetari şi de sculele lor poreclite „serviciile secrete” (românii au ieşit cu mic cu mare la Decembriadă în stradă, pe urmă au mai ieşit pentru a-l apăra pe dubiosul Raed Arafat şi după tragedia de la Clubul Colectiv, dar n-au mişcat un deget nici în scandalul Hexi Pharma şi nici la aflarea altor sfidătoare megapotlogării, bunăoară aşa ca votarea în regim de urgenţă a pensiilor speciale), totuşi, sforarii interni şi externi nu pot conta la nesfârşit pe răbdarea românilor transformaţi în cobai prin derularea criminalului experiment Codex Alimentarius şi, într-o covârşitoarea proporţie, trataţi ca nişte sclavi, nu numai pe plantaţiile din Europa neunită, ci şi în ţara lor cu statut de colonie.

De altminteri, nu ne încurajează Gustave Le Bon încă din Introducere că trăim în „era mulţimilor” şi că „forţa oarbă a numărului devine singura filosofie a istoriei”?…

Dă, Doamne, ca grosul românilor amarnic batjocoriţi să-şi însuşească degrabă acest adevăr şi apoi să acţioneze în consecinţă!

George Petrovai

Sighetul Marmaţiei
octombrie, 2016

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.