Ne traim iubirea dupa mitul „Frumoasa si Bestia” – Laura Maria Cojocaru

0

Trăind într-o societate care se bazează pe inter-relaţionare şi relaţii, nu ne putem izola şi nici nu este sănătos să încercam să facem asta. Relaţiile în care ne angajăm ne definesc şi ne umanizează, ne aduc fericirea şi împlinirea.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, încă din copilărie, ne construim o definiţie a fericirii, a relaţiei şi încercăm să înţelegem ce înseamnă “sufletul-pereche” sau “perechea potrivită”. “Desenele de la Walt Disney, dar şi basmele copilăriei ne-au dat indicaţii şi direcţii în acest sens, generând un adevărat mit al “prinţului călare pe un cal alb”, care întruchipează perfecţiunea. Uneori suferinţele prin care trecem, intrând în relaţii nepotrivite, ne par “cele tre încercari” din basme, de a căror izbândă depinde fericirea noastră. De asemenea, uneori credem că „iubirea perfectă” este doar a lui Romeo şi Julieta, care este pătimaşă, fulgerătoare, dar lipsită de longevitate, responsabilităţi şi echilibru emoţional”, afirmă Laura Maria Cojocaru, specialistă în psihologia relaţiilor de cuplu.

Românii se ghidează cel mai mult după iubiri de tipul “Frumoasa şi Bestia”

Dintre toate miturile legate de relaţii, psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că “mitul iubirii transformatoare” sau, altfel spus, Mitul „Frumoasa şi Bestia” este cel mai des răspândit în sistemul de valori al românilor. Romanele, filmele, programele de televiziune, credinţele preluate de la părinţii şi bunicii noştri, transmise din generaţie în generaţie, promovează o femeie care are datoria şi puterea de aduce un bărbat pe calea cea bună, de a dezvolta şi menţine o relaţie şi de a-l transforma radical, din Bestie în Prinţ, doar printr-un … sărut.

„Este poate una din cele mai mari iluzii ale timpului nostru, iluzie care distruge relaţii şi, mai grav, suflete. Filosofia conform căreia Belle rupe vraja, doar prin iubire, şi transformă Bestia – caracterizat prin frustrare, violenţă, aroganţă, ură etc. – într-un Prinţ minunat şi iubitor, stăpâneşte credinţele majorităţii femeilor din timpuri îndepărtate până în zilele noastre. Ideea minunată a acceptării şi iubirii necondiţionate promovată de acest basm, de altfel nepreţuit, este din păcate greşit înţeleasă de mulţi, preluându-se doar ideea că o femeie poate transforma oricând un bărbat, doar prin dragostea ei. Realitatea este alta: Nimeni nu se schimbă prin efortul celuilalt, ci prin propriul efort, nimeni nu se schimbă pentru că vrea partenerul, ci este o alegere solitară, izvorâtă din intimitatea noastră cea mai profundă. Chiar dacă ne lasă impresia că s-a schimbat pentru a nu pierde avantajul de a avea o „slugă iubitoare şi răspunzătoare pentru tot”, cu prima ocazie va reveni la vechile comportamente. Este vorba aici despre bărbaţii dependenţi, dependenţi de băutură, de droguri, de jocuri de noroc, de sex, de bani, iresponsabili, indiferenţi, uneori chiar violenţi, dependenţi de o substanţă, de o stare, de o relaţie, în special de o relaţie cu o femeie dispusă să se sacrifice şi să îndure suferinţa în speranţa că iubirea ei îl va schimbă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

În opinia specialistului, aceste insistenţe pentru transformare după bunul plac, poate atrage după sine rupturi şi frustrări mult mai mari în relaţie, deoarece exercită o putere disproporţionată şi condiţionări care destabilizează armonia în cuplu. “În viaţă, cel mai eficient mod de a ne ghida este prin prisma propriilor experienţe, valori şi convingeri, mai puţin după mituri. Miturile promovează idealuri, idealurile promovează căutări absurde şi neîmplinite. Idealurile sunt inutile în relaţii pentru că sunt, prin definiţie, imposibil de atins. Perfecţiunea este în această lume o noţiune abstractă, a fi perfectibil însă este altceva. O atitudine mult mai potrivită şi care va aduce mai multă înţelegere şi mulţumire în cuplu, este aceea de acceptare a persoanei de lângă noi, cu valorile, personalitatea şi identitatea sa”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” şi al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 6 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare şi psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu şi familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică şi terapii florale Bach. De peste 7 ani ghidează oamenii, atât în şedinţe individuale, cât şi de grup, şi organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-şi acceseze şi utilizeze la potenţial maxim resursele interioare.

Transmite,
Dr. Tănase TASENŢE

Director General
Plus Communication
0725.465.508


Persoane de contact

Laura-Maria Cojocaru Psihoterapeut & Trainer NLP
Cabinet Individual de Psihoterapie şi Training NLP Maria-Laura Cojocaru
Bd-ul Stirbei Vodă 7A, Craiova, Dolj
C.U.I.: 22441148
Tel.: 0725161169
E-mail: psih_lauramaria@yahoo.com
www.lauramariacojocaru.ro
www.consiliere-psihoterapie.info

6 iunie 2017

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.