Mere si mitraliere – Gabriela Calutiu Sonnenberg

0

”Trăim în miezul unui ev aprins” a fost un refren obsedant, care ne-a bombardat timpanele în urmă cu un sfert de veac. Mottoul acesta revine ciclic în actualitate, strivindu-ne sub călcâiul eternei confruntări dintre est și vest, dintre sus și jos, dintre mare și mai mare.

Încercați să-l rostiți cu voce tare, relaxat. Nu veți reuși. E un enunț poticnit, sună bolovănos, șuierat printre dinți, sacadat, întrerupt de consoane cu icneli. Focul sugerat în el sună a ardere mocnită, nu a flacără purificatoare ce flutură liberă, cum și-ar dori-o orice revoluționar corect. Pe scurt, situația e indecisă, chiar dacă miroase a fum.

Dar ce este un revoluționar corect? O specie nouă? Ocupația aceasta tinde să devină o meserie în sine, căci sunt mulți cei care s-au decis să iasă-n stradă și să se pronunțe împotriva strâmbătății lumii. Ergo, ca orice profesionist care se respectă, și revoluționarul are nevoie de pregătire și de un instrumentar adecvat. Chiar azi putem comanda, comod, de acasă, direct de la calculator, la un preț accesibil, un șorțuleț-chimir de revoluționar. Nu glumesc, chiar există acest kit de supraviețuire pentru protestatarul precaut! E ceva asemănător șorțului de piele pe care-l poartă meșterii tâmplari, dar nu cu șurbelnițe și scule, ci dotat cu mască de gaz, lanternă, fașe de pansat, folie de protecție termică, baton cu proteine, termos, pastă și periuță de dinți și multe alte chițibușuri numai bune de ușurat viața celor chemați să schimbe destinele lumii prin piețele asediate ale marilor orașe. Poate că selecția nu e la fel de sofisticată ca dotarea soldaților combatanți cu bastoane și scuturi, dar cât de cât, avem ceva care țințește spre minimul pentru supraviețuit. Oameni suntem!

Nu știu dacă procurarea unui astfel de set de ustensile sugerează hotărârea fermă a purtătorului, sau e mai degrabă expresia angoasei protestatarului disperat, căruia i-a ajuns cuțitul la os. E cert însă că prin comercializarea unui astfel de produs, absurd doar la prima vedere, se semnalizează lumii două lucruri: că există pe piață o cerere deloc neglijabilă pentru așa ceva, și că există întreprinzători cu morală îndoielnică, gata oricând să exploateze fără remușcări orice situație ce promite să devină o afacere profitabilă.

Cine să-i judece pe cumpărătorii sau pe vânzătorii de iluzii, fie ele și sub forma unui set de (auto-) prim ajutor? Nu noi, căci suntem la rândul nostru într-o dilemă asemănătoare, între ciocan și nicovală, între milostenie creștinească și frică de anihilare. Pe de-o parte avem o inimă ce ne-mpinge să colectăm ajutoare pentru familiile năpăstuiților refugiați, dar, pe de altă parte, mintea alarmată ne mustră crâncen ca nu cumva, din greșeală să ne sacrificăm sub tăvălugul neînduplecatei șarii. Cu siguranță, mila există la toate popoarele, indiferent de religie. Cel puțin așa sperăm, măcar teoretic. Dar drăcușorul nevăzut de pe umăr ne șoptește parole destabilizatoare, greu de contrazis prin duhul blândeții. A vorbi despre bună înțelegere între creștinism și islam este ca și când am vorbi despre tradiționala prietenie dintre români și unguri. Ea există, dar e răspândită mai rar.

Refugiaților le acordăm un minim de subzistență, dar ce facem cu vocile care ne-ndeamnă să le opunem acelorași refugiați un minim de rezistență? Priviți individual, e vai și-amar de capul lor; ”sunt de compătimit” ar fi prea puțin spus. Priviți însă ca popor care ”vine, vine, vine, calcă totul în picioare”, ne cam bagă spaima-n oase.

Mocnim așadar înfierbântați sub ”evul aprins”, îndoindu-ne de propriile decizii, care ne joacă feste, strâmbând cumpăna presupus dreaptă a judecatei tranșante, obișnuite să distingă clar între alb și negru, între bun și rău. Ce ne facem dacă valul acesta de străini face cu noi exact același lucru ca și capitalistul vânzător de echipament pentru revoluții: exploatează perspicace elanul exaltaților, trăgând foloase de pe urma toamnei naivităților noastre?
Când vorbesc politicienii pe la ștriri, pasându-și vina de la unul la altul, parcă-ngheață apele înainte de iarnă, dar umblă zvonuri că, după toamnă, spriritele de fapt se vor înfierbânta. Schimbarea de anotimp ar putea însemna de data asta mai mult decât un simplu fenomen climatic, căci ceasul planetei are arcul încordat. Adio hibernare?

Ca´n “Tache, Ianche și Cadâr”, viața noastră pe ”strada internațională” se derulează aparent fără sincope. Doar aprozarul pachstanezului de la parter s-a cam golit de lume, de când bărbosul a prins a asculta cât e ziulica de lungă – cu volumul dat nu chiar la maxim, dar supărător de tare – o predică cu incantații suspecte, în limba pe care numai el o înțelege.

Vecina mea s-a întors din America, după un concediu în Texas. Nu mică i-a fost mirarea să vadă acolo, în vitrina unui magazin de arme, o pușculiță roz – așa se zice, nu? E diminutivul de la pușcă. Era specială pentru copilițe, dar perfect funcțională, ca să învețe plozii încă de mici cum să-și apere drepturile. Pe post de tânăr vlăstar în familia armelor de foc, lângă pușca automată clasică, de adulți, ”jucăria” făcea casă bună. Pe patul ei era desenată pisicuța Hello Kitty, semn că nu era orișice flintă, ci chiar una de marcă aleasă. Nu contează că tonul roz-bombon nu se asortează cu luciul metalic al muniției. Important e să iasă banul! Ca să vezi cum moda asta a je m´en fichisme-ului etic se poartă până sus, la casele cele mari, chiar și la cele de modă! Iar cu pușculița se adună bani, asta știe toată lumea, nu?

La emisunea ”Drumuri europene” ni se arată convoaie interminabile de transfugi, scurgându-se peste câmpuri. De sus, coloanele se văd ca niște șiruri cu țel bine definit. Imaginile evocă amintiri de prin filme de arhivă, celuloid în alb/negru din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Istorie reloaded, pe ecrane moderne, în tridimensional. Pe retină ni se perindă imaginile altei nostalgii de toamnă, clișee din revoluția noastră personală, trecute iluzii pârguite în grabă, recoltă acrișoară. Murături?

Urmează știrile mai blânde: la ieșirea din capsula spațială, cosmonauții care se-ntorc de pe orbită sunt întâmpinați cu mere. Apoi iarăși vești internaționale: cu ocazia vizitei sale protocolare în Egipt, Președintele Rusiei i-a făcut cadou ministrului egiptean o mitralieră. Aproape că sună firesc, doar nu era să-i aducă un măr! O fi el sănătos, dar e perisabil. Mărul, simbol al minimului de subzistență, e fruct oprit celor care se aventurează dincolo de hotarele raiului pământesc. Nu crește nici pe lună, nici pe Marte.

Aici jos, în schimb, ne dăm în vânt după produse sofisticate, amorfe și fără viață, dar din păcate cu durată de funcționare practic nelimitată. Pușca e o piesă din dotarea de maximă rezistență, mărul din dotarea de subzistență. În chimirul de revoluționar încape un măr, dar nu și o mitralieră.

Știrile se încheie cu o imagine-simbol, un stop cadru pe o fetiță siriană, aliniată cuminte într-un convoi. Cu-o mână se ține de fusta mamei, cu cealaltă strânge-n brațe o jucărie de pluș, primită în dar, din ajutoare umanitare. Ursulețul e de fapt o pisicuță roz. Și pe vestuța ei e scris: Hello Kitty.

Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG
Benissa, Spania - 1 noiembrie, 2015

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.