Istoria Romaniei la Limes, intre Est si Vest

0

“În umbra marelui Hidalgo, condiţia de a fi, din întâmplările unui istoric militar, 1978-1989, Epigoni ai marelui Hidalgo, principiul eliminării marginalilor prin asociere şi includere în raport de putere şi în 7 Breviare laice” – Dr. Ioan Tapeş, Editura Militară, Bucureşti, 2.000 p

Ioan Talpeş, doctor în istorie, autor, editor, general de corp de armată (cu 3 stele), senator, consilier apoi şeful administraţiei prezidenţiale, director al Serviciului de Informaţii Externe, prim-viceministru şi ambasador, este cel mai implicat istoric şi erudit în administraţia şi politica naţională, mult mai mult decât iluştrii săi înaintaşi, Nicolae Iorga sau Constantin C. Giurăscu, ceea ce-i conferă un plus de credibilitate şi mai ales de informaţie surprinzătoare pentru specialişti şi încă nesistematizată, mai greu accesibilă cititorului de rând.

Dedicată fiului său Codru şi publicată la un sfert de secol de la Revoluţie, În loc de argument (p.7-17) la Epigoni ai marelui Hidalgo, e o sinteză originală a istoriei moderne. Din 1774, de la Pacea de la Kuciuk-Kainargi, moldo-valahii, obedienţi Sultanului turc, patriarhului sau grec şi Ţarului ruso-pravoslavnic, protectorul tuturor ortodocşilor, fac parte nolens, volens din Chestiunea sau Criză Orientală până în zilele noastre. Totul începe cu Napoleon care dă, Moldova şi Ţara Românească, printr-o convenţie secretă, ţarului Alexandru I.

Ruşii sunt la bine şi rău mereu prezenţi. După Războiul Crimeei statalitatea românilor e rezultatul înlăturării lor de la Gurile Dunării. Regatul, România Mare încearcă o modernizare fără occidentalizare, dar fără o Unire cu Roma eşuează în urma unei convenţii secrete dintre Hitler şi Stalin. După război, R.P. Română ca şi R.S.S. Moldovenească sunt  protectorate ruseşti până în 1989 când Moscova îl promovează pe revoluţionarul Ion Iliescu, la fel ca după 1944 pe revoluţionara  Ana Pauker, să fie asta condiţia a supravieţuirii statalităţii celui de al doilea stat ortodox ca mărime? Ortodocşi din toate ţările uniţi-vă!

La Limes, între est şi vest, statalitatea românilor orientaţi spre Moscova, e condiţionată pe de o parte de conflictul dintre ortodoxie şi occident în Europa, şi pe de altă parte de Chestiunea Orientală, incompatibilitatea dintre islam, ortodoxie şi occident. De accea „…României nu i s-a recunoscut, la niciunul dintre momentele de adaptare a deciziei (cu excepţia Tratatului balcanic de la Bucureşti semnat pe 10 august 1913 între Bulgaria pe de-o parte şi România, Serbia, Muntenegru şi Grecia, pe de alta), statutul de subiect internaţional cu drepturi depline.“ p.15 Eterna situaţie incertă şi mereu convenţii secrete a marilor puteri, la Limes.

Cap. Repere şi determinări istorice ca şi Momente ce obliga încă la reflecţii sunt dedicate celor ce vor să depăşească prejudecăţile, „paradigma atât de frumos formulată de neuitatul Gheorghe I. Brătianu „O enigmă şi şi un miracol istoric: poporul român“, care conduce însă „la perceperea de foşti, prezenţi şi viitori toleraţi în proprie ţară.“ (p.26) În Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană ortodocşii sunt numai toleraţi. După 1698 prin Unirea cu Roma ardelenii depăşesc însă de jure statutul. Ortodocşii interzic 1948 şi periferizează după 1989 Biserica Unită cu Roma, greco-catolică, şi statutul de tolerat e de facto monitorizat în UE.

Succesul dictaturii de dezvoltare şi politicii de independenta naţională, mai mult decât în altă ţară din Lagărul moscovit şi Pactului de la Varşovia, a creat în USA preşedintelui Jimmy Carter convingerea că Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt în măsură să părăsească devălmăşia ortodoxo-comunistă şi cu ajutorul a 170 miliarde de $ să se afirme pe piaţa mondială, împotriva intereselor Moscovei. Planul destructurării imperiului ruso-ortodox cu ajutorul ortodoxiei moldo-valahe era sortit ab ovo eşecului în anul 1978 în care „Înainte doar cu o zi de „defectarea“ lui Pacepa, Leonid Brejnev i se plângea lui Erich Honecker, că România se comporta ca şi cum ar fi aliată cu SUA… şi că Ceauşescu… e un trădător.“ p.235 După refuzul ofertei SUA şi totuşi trădarea URSS-ului a urmat un blocaj economic şi un deceniu de coşmar pentru omul de rând privat de cele mai elementare drepturi.

Cap. Vremelnicii este numai începutul unei autobiografi (va urma), care se încheie cu revoluţia din 1989 şi tentaţiile globalizării, dar cu teamă că o statalitate fragilă, tolerata şi dependenta de marile puteri este pusă din nou la îndoială. Înainte ca pastorul maghiar Laszo Tökés să pornească revoluţia la Timişoara, preşedintele François Mitterand a declarat că Transilvania reprezintă o problemă europeană, iar cancelarul RFG Helmut Kohl îşi exprima la Budapesta convingerea că… „Ungariei i se vor acorda şi compensaţiile meritate pe deplin odată cu anularea efectelor Tratatului de la Trianon.“ p. 441.

Dacă nimic nu e mai fascinant că miracolul enigmaticului poporului român, atunci dr. Talpeş aduce deja în însemnările sale de până acuma o sumă de elemente noi, încă necunoscute sau controversate, privind fragilitatea statalităţii tolerate la limes, în calea tuturora, intre est şi vest, relaţiile cu Roma, cu Moscova, cu China, cu marile puteri occidentale, Chestiunea, Criza Orientală, anii de răscruce din vremea dictaturii de dezvoltare ortodoxo-comuniste – 1964, 1968, 1978 -, eşecul modernizării fără occidentalizare, revizionismul maghiar şi sabotarea Unirii cu Roma, revoluţia din dec. 1989 şi influenţele străine, globalizarea şi reorientarea de la est spre vest, de la limesul Comeconului şi Pactului de la Varşovia, la limesul Uniunii Europene şi NATO, care mai devreme sau mai târziu le vom regăsi în opus magnum ISTORIA ROMÂNIEI LA LIMES, INTRE EST ŞI VEST.

viorel-roman.ro // academia.edu // viorel-roman-bremen.over-blog.de

Bremen la 30 mai 2017

Anexă:

  1. Breviarul marelui Hidalgo şi 2. Breviarul lui Talpeş
  2. Breviarul marelui Hidalgo

La procesul de la Nürnberg psihologii erau surprinşi de mediocritatea şi laşitatea elitei Reich-ului III cu o singură excepţie, a şefului serviciului de spionaj, generalul Walter Schellenberg. Cine ajunge într-o astfel de poziţie şi este confruntat cu analize şi informaţii inteligente, are o altă percepţie a realităţii, un alt Weltanschauung, decât oamenii care cred ce văd sau ce li se spune. Această remarcă se potriveşte atât elitei PCR de după 1989, cât şi cărţilor şefului serviciului de spionaj, SRI, generalului Ioan Talpeş.

„În umbra marelui Hidalgo”, condiţia de a fi, din întâmplările unui istoric militar, 1978-1989. Rememorări consemnate de Horia Alexandrescu, Editura Vivaldi, Bucureşti 2009, vol. I, 251 p. şi în Breviar laic, Editura Militară Bucureşti 2010, 255 p., Talpeş pune în umbră cam tot ce s-a publicat despre dictatura de dezvoltare a lui Ceauşescu, anul 1968, deceniul 1978-1989, revoluţia din 1989 şi tranziţia spre vest. Cărţile lui se deosebesc de cele ale fostei elite a PCR, cum se deosebea poziţia lui Schellenberg faţă de psihologii americani, în comparaţie cu bâlbâielile fostei elite a Reich-ului.

1968 a fost anul în care România refuză să participe la ocuparea Cehoslovaciei de către Pactul de la Varşovia şi câştigă sprijinul occidentului timp de un deceniu de bunăstare şi de prestigiu în lume. Ruşii sunt însă şocaţi de trădarea subalternului ortodoxo-comunist Ceauşescu, dar încep şi ei să trateze în secret cu aşa zişii imperialişti vest-germani. După succesul acestui contact „back channel” Brejnev începe prin KGB tratative şi cu anglo-americanii, cu care avusese bune relaţii în război. După ce Hitler şi Stalin atacă Polonia, Anglia începe războiul numai cu Germania, USSR-ului nici nu s-a pus problema unei declaraţii de război. Cărţile de istorie trec cu vederea şi azi duplicitatea.

1978 a fost anul în care SUA oferă României şansa integrării în economia liberă cu ajutorul a 170 miliarde $. Dictatura de dezvoltare era un fel de cantonament, de ascetism planificat în care printr-o acumulare primitivă de capital, economia se antrena pentru a ajunge la nivelul de a concura în lume. Oferta, o recunoaştere a succesului economic şi diplomatic românesc, e însă respinsă de Nicolae şi Elena Ceauşescu exact în momentul în care KGB-ul începe tratative secrete cu SUA. Aşa că România e dată brutal la o parte şi Calul Troian din Lagărul comunist devine Polonia. Şi faptul că 1978 este ales polonezul, Fericitul Ioan Paul ÎI, e de bun augur pentru cei care luptau împotriva ereziei marxiste şi pentru drepturile omului. Apoi Moscova sub Gorbaciov renunţă la Războiul Rece, Lagăr, Cortina de Fier, marxism-leninism şi în 1989 încep o nouă eră istorică.

1978-1989 e un deceniul dezastruos din cauza miopiei conducerii statului privatizat de Nicolae şi Elena Ceauşescu. Ei intră în conflict şi cu vestul şi cu estul, care se răzbună. Vestul pe faţă, economic. KGB-ul, mai subtil, îl pune pe omul lor Pacepa să fugă în USA şi să compromită România. În timpul ocupaţiei serviciile secrete erau conduse de ruşi. Pacepa pus de atunci pe orbita de KGB era 1978 adj. DIE. Vânat de toţi, Ceauşescu nu mai înţelege lumea, nu mai poate evita dezastrul din dececembrie 1989 şi reinstalarea controlului Moscovei la Bucureşti, Chişinău şi Cernăuţi, care ca după 23 august 1944, se face cu ajutor din vest.

1989 a fost anul în care succesele dictaturii de dezvoltare se degradează în democraţia originală … Nu ne fură sau cumpără alţii ţara! Noi, românii, suntem cei care ne lepădăm de ea. Şi asta o facem în fiecare zi, necontenit, de douăzeci de ani, de ruşine de a ne fi eliberat de comunism. Ne vom desprinde de această stare, se pare, chiar când vom avea curajul să-i întrebăm, pe ultimi eliberatori, de ce ne-au băgat în şi mai mari nevoi? Securitatea? Fiecare ţară îşi creşte şi pregăteşte câinii de pază, cărora le şi garantează condiţiile pentru a-i asigura Ordinea. Când Ordinea este schimbată, prin acordul şi cu participarea câinilor, atunci aceştia încep să se transforme în lupi. Aşa s-au petrecut lucrurile şi în România, începând cu decembrie 1989. (Breviar, p.36, 32).

În ceea ce priveşte întâlnirea lui Gorbaciov cu Fericitul Ioan Paul ÎI la Roma şi cu Bush la Malta: o completare esenţială. Soarta României a fost convenită pe relaţia dintre Paris şi Moscova? La întâlnirea de la Kiev dintre Gorbaciov cu Mitterand, în anul 1989, când s-au stabilit şi cadrele de evoluţie a României?. (Hidalgo, p.202) Şi e foarte bine că nu s-au amestecat americanii. Pentru a nu lăsa niciun dubiu în această privinţă, a teoriei conspiraţiei ? Nu este nimic mai dezastruos, în existenţa unui popor, decât momentul în care ajunge să creadă că minciunile altora sunt adevărurile lui. Priviţi la momentul decembrie 1989 şi la anii care au urmat!? (Breviar, p.51)

La aceste evenimente istoricul Talpeş cu doctoratul în diplomaţie şi apărare: Coordonate ale politicii externe româneşti, 1933-1939, ed. Ştiinţifică 1980/88 (30.000 ex. epuizate în 10 zile), este într-un fel sau altul implicat şi le analizează acum cu experienţa unui viceprim-ministru, general de corp de armată, şef de Intelligence Service şi cu detaşarea unui filozof al istoriei şi literat. Rezultatul sunt cărţi, deja epuizate, care s-ar citi ca cele poliţiste, dacă nu ne-ar împiedica seriozitatea informaţiilor, tezelor şi a unei bibliografii unice, remarcabile. Multe lucrări de doctorat sunt sub acest nivel. Dacă autorul continuă dezvăluirile din umbra marelui Hidalgo şi publicarea originalelor sale ideii, a meditaţiilor de filozofia istoriei, privind soarta românilor, literatura noastră post dictatorială (după cum remarcă Astaloş) îşi rotunjeşte conturul, oxigenându-se. Şi avem mare nevoie!?

După toate probabilităţile, istoria oficială va fi rescrisă pe măsură colaborării Talpeş/  Alexandrescu. Ele vor scoate la lumină ceea ce este încă în penumbră pentru opinia publică şi istorici. Iată cuprins vol. I. Cap.: 1 Stuttgart 1985 – Congresul Mondial de Istorie; 2 Sfârşitul începutului şi începutul sfârşitului; 3 Între trădare şi cacealma ? Strategică. Lovitura Moscovei; 4 Sfidarea Marelui Urs?; 5 Doctrina Brejnev, ultima strigare; 6 Soarta României, nu la Malta, ci la Kiev!; 7 Proiectul lui Ceauşescu venea de la Carol II-lea!; 8 Berlin august 1989, la 50 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop – Molotov; 9 Între Stihiile trecutului şi Războiul stelelor.

Pentru a-l înţelege pe Hidalgo este necesară dacă nu chiar obligatorie lectura Breviarului, pentru că în el ni se dezvăluie un Weltanschuung-ul filozofic şi literar mai puţin obişnuit. George Astaloş de la Paris vede în modul său de abordare a realităţii în general şi a celei româneşti în special un paralelism cu Inconvenientul de a te fi născut a lui Emil Cioran. Talpeş e însă autohton, departe de pesimismul lui Cioran în exil, chiar atunci când constată la contemporani săi o incredibilă stare de delăsare şi nedorinţa de asumare a propriei condiţii actuale şi viitoare? (Breviar, p.255). Notiţele lui scrise parcă în fugă, rar depăşesc zece rânduri, sunt rezumate de articole sau chiar de cărţi. În cel mai rău caz sunt fotografii spontane făcute cu blitzul, mai uşor sau mai greu de decriptat. Unele sunt caricaturi pline de umor negru. Centrul de greutate al meditaţiilor este însă soarta ţării pentru că patriotismul este un defect profesional al militarilor. Cum ar putea ei altfel să servească patria chiar cu preţul vieţii?

Cele circa o mie de idei din Breviar sunt intenţionat nesistematizate pentru a-l obliga pe cititor să facă o ierarhizare proprie. Bineînţeles că se poate începe cu Dumnezeu şi transcendenţă. Cu Vechiul şi Noul Testament. Cu popoare imperiale, de limes şi barbare. Cu ortodoxia şi occidentul. România: Occident refuzat şi Orient refulat reprezintă cele două determinări ale unei existenţe în care negăsindu-ne măsură vom sfârşi prin a ne pierde identitatea. (p.189)

Cum vede autorul situaţia de astăzi a românilor? După 1989, înstrăinarea a ajuns să li se prezinte a fi singură lor şansă, pentru că rădăcinile neamului nostru se văd în alegerile pe care le face. Mă doare crunt nevoia lui de fanarioţi şi continuă pe această idee. Astăzi, accesând modelul european, am ajuns să ne alegem ciocoii, sperând că vor ajunge să fie obligaţi la condiţia de fanarioţi controlaţi şi judecaţi. (p.8,86,34). Bănăţeanul Talpeş se face şi purtător de cuvânt al ortodocşilor din Transilvania, care terorizaţi de unguri de o mie de ani nu pricep nici acum de ce până în 1863 au avut statutul de toleraţi, nu aveau dreptul de a se instala în oraşe, de a construi biserici din piatră şi a-şi face case din acelaşi material. Mai mult chiar, situaţia de azi a tuturor greco-ortodocşilor din UE nu numai că-i foarte apropiată de cea din trecut, dar ? Avem şi noi dreptul măcar la un răspuns? ? Cine să ni-l dea dacă ai noştri (cei care se pretind şi chiar i-am ales a fi aşa) nici măcar nu ştiu a întreba (la C.E. de la Strassburg) (despre români şi cei care se pretind a fi)? (Breviar, p.20).

Bazându-se pe succesele dictaturii de dezvoltare în colaborare cu vestul, Ceauşescu şi ortodocşi lui moldo-valahi s-au folosit o scurtă perioadă de timp de o oarecare libertate generată de destinderea de după ridicarea anatemei dintre ortodocşi şi occidentali, după Conciliul Vatican II, pentru a realiza la Bucureşti o a patra Romă. Un proiect istoric fără nici o şansă de realizare. La ortodocşi, după ce li s-a răpit Constantinopolul, iar cea de a treia Romă a eşuat în retardări feudale, se continuă rătăciri confesionale prin negări doctrinare, pendulări între vest şi est, până la poartă Pacificului.(p.159)

Ideea construirii Casei Poporului şi Mântuirii Neamului există deja sub regele Carol II, şi era reverenţa făcută Parisului, Occidentului, iar cea a Bizanţului după Bizanţ e încă şi mai veche, exhaustiv analizată pe toate feţele de Nicolae Iorga, era o plecăciune Orientului. Pentru că şi la moldo-valahi, între virtute şi tolerantă s-au consumat acuplările, decuplările şi confruntările dintre români şi helenici, latini şi bizantini, catolicism şi ortodoxism. (p.203)

De aceea nu-i deloc surprinzător că proiectele dâmboviţene, demne de El ingenioso hidalgo Don Quixote de la Mancha de Miguel de Cervantes, care numai aparent aparţin lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, s-au izbit de rezistenţe, chiar atunci când era vorba numai de mori de vânt propagandistic. Atât Roma, a două Romă, Constantinopolul, a treia Romă, Moscova, cât şi neo-protestanţii anglo-americani, nu puteau tolera în nici un caz un experiment greco-ortodox, pentru că ar fi fost un pas înapoi în misiunea lor sfântă de a reface unitatea creştină a lui Iisus Hristos.

Pe de altă parte, o dictatură de dezvoltare capabilă să scoată o ţara ortodoxă din mizerie, o a patra Romă în Balcani, submina autoritatea Moscovei şi periclita legătura ei directă cu fraţii lor sârbi şi bulgari. Cu toate că sunt urmaşi ai Romei, de la Marea Schismă, ortodocşii moldo-valahii sunt de o mie de ani în lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane, care că şi panortodoxia şi panslavismul, de dată mai recentă, sunt toate incompatibile cu aspiraţia românilor la independenţa şi la o afirmare pe plan mondial în afară tutelei celei de treia Rome. Sub Ion Iliescu, 1989-2004, vizita papei Iona Paul ÎI a fost exclusă. Steaua polară (roşie) era Moscova.

Singura cale de emancipare naţională şi socială, proiectul Corifeilor Şcolii Ardelene, Unirea cu Roma, este strict interzisă de Moscova şi neînţeleasă la Bucureşti pentru că numai cultura occidentală a trecut Carpaţii. Nu şi teologia. Izolarea de Roma, în calea tuturor relelor şi mereu sub vremuri, cum ne spune cronicarul, l-au condus pe Cioran la pesimismul caracteristic mai tuturor exilaţilor, începând cu Ovidiu trist la Pontul Euxin, şi pe Talpeş la prudenţa faţă de sensibilitatea, comportamentul religios ale ortodocşilor, nu de rareori complet absurd.

Cum ar putea fi altfel, dacă trădătorii, spionii Pacepa, Mircea Răceanu, Nicolae Militaru sunt reabilitaţi şi revoluţionari din decembrie 1989, mai ales ţiganii romanes, sunt promovaţi. Ţiganiada statului este oricum la ordinea zilei. Ţiganii dau deja tonul în toate, de la normele de comportament la manele. Dacă nu mi-ar fi fost dat să trăiesc după 1989, n-aş fi înţeles cât de mare a fost Ion Budai-Deleanu. Ce operă fabuloasă este „Ţiganiada” şi ce se poate, prin timp, întâmpla, cu noi, cei de la est de Huran Hasza? (Breviar, p.174)

Ideea degradării statului român o regăsim şi când autorul se referă la meseria de spion, adică de om inteligent în misiune pentru neamul său, care sunt eroi nu numai în romane ci şi seriale. Pentru că el o cunoaşte din proprie experienţă ? Vreţi să măsuraţi gradul de aderenţă şi susţinere a ideii de stat? Priviţi cum sunt tratate şi asumate noţiunile de spion şi spionaj. Cât despre purtătorii acestor atât de onorabile şi nobile îndeletniciri, numai în şi ai României să nu fi. Deşi, priviţi, la spionii altora care fac cariere impresionante. Desigur, pentru alţii, în această ţara a nimănui. (p.174). Rezultatul, o ţară din lumea a treia nu putea produce decât cetăţeni de condiţia a treia. Spre asta a şi fost îndreptată şi ajutată România, în periplu actual european. (România, 1989, şi românii ca experiment, 2009) (p.16), până când preşedintele şi patriarhul încep dialogul în vederea unirii cu Roma şi românii vor ieşi din cercul vicios, subdezvoltare, dictatură, revoluţie, haos, democraţie, subdezvoltare, dictatură, revoluţie, haos ? Şi iară de la început, ca în mitul lui Sisif.

Şi pentru ca în Europa de vest confuzia să fie totală, cei aleşi merg atât de departe pe urmele greco-fanarioţilor, că pe ex-regele care a predat comandantul armatei inamicului, pe spionii trădători, pe ţigani care îi compromit, îi supun paradoxal unei discriminări pozitive cu spagă şi comision. Politic corect. Trădătorii străini de neam ca şi ţiganii sunt reabilitaţi şi recompensaţi, li se retrocedează palate şi aur, primesc certificate de revoluţionari, scutiri de impozite, spaţii comerciale, teren agricol şi intravilan, sinecure şi decoraţii. Comportamentul absurd e o formă protest, de neputinţă şi chiar de automutilare a celor, care nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. Numai cu ajutorul literaturii absurde mai pot fi înţeleşi „Lunatecii lui Vinea” din Bucureşti. Urmuz se sinucide la şosea, Ionesco şi Tristán Tzara fug în absurd la Paris. Acest exotismul oriental a la El ingenioso hidalgo Don Quixote pune însă nolens volens la îndoială voinţa ortodoxiei moldo-valahe de a se adapta raţionalităţii statale din occident, normelor şi valorilor româno-catolice. Mai ales că vizita Fericitului Ioan Paul ÎI la Bucureşti, mai 1999, mâna de ajutor întinsă generos de Roma, a rămas fără răspuns.

Bremen la 23 octombrie 2011

http://www.viorel-roman.ro/admin/modify.php?id=325
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-breviarul-marelui-hidalgo-87110846.html
http://www.ziarulnatiunea.ro/2011/12/07/breviarul-marelui-hidalgo/
http://www.gandaculdecolorado.com/breviarul-marelui-hidalgo/
https://romaniamare.info/breviarul-marelui-hidalgo-4/
http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-breviarul-marelui-hidalgo-87110846.html
http://www.totpal.ro/viorel-roman-breviarul-marelui-hidalgo/
https://www.ziare-pe-net.ro/stiri/breviarul-marelui-hidalgo-viorel-roman-despre-ioan-talpes-1449225.html

  1. Breviarul lui Talpeş

Al treilea breviar laic, Ed. Militară, Bucureşti 2012, 240 p., completează viziunea privind teologia, filozofia, istoria, revoluţia, tranziţia, reforma la moldo-valahi, la romani şi a imperiilor, a lumii din jurul lor, probabil, a celui mai avizat doctor în istorie, editor, autor, senator, ambasador, ministru, şeful administraţiei prezidenţiale, director al Serviciului de Informaţii Externe.

Moldo-valahii fac parte din fostul Imperiu Roman de Răsărit, Bizantin, Otoman şi sunt la fel de dezorientaţi ca bulgarii, sârbii, bosniecii, albanezii, macedonenii, grecii, algerienii, tunisienii, libienii, egiptenii, palestinienii, israeliţii, iemeniţii, irakienii, kurzii, turcii, ciprioţii, libanezii, sirienii, georgienii, ucrainenii şi basarabenii. (vezi chestiunea orientală) Care-i rostul lor, de cine aparţin ei, care-i steaua lor polară? Istanbul, Moscova, Roma? Transilvania, Maramureşul, Crişana, Banatul au făcut parte din Sfântul Imperiu Roman şi numai din 1918 sunt împreună, uniţi cu moldo-valahii.

În calea musulmanilor, moscoviţilor, occidentalilor şi mereu sub vremuri: moldo-valahii nu au intrat în calculele de putere recunoscute drept componente posibile, ci ale acelora de formule marginale subordonate la centre de polarizare, de aceea cultura Ploconelii şi Plângerile la Poarta revine constant în atenţie. (p.127) Transilvănenii uniţi cu Roma au o altă cultură, chiar dacă refuza să fie despărţiţi de fraţii lor ortodocşi, care încă cred că sunt un model şi îi trag de un secol în jos pe toţi romanii.

Eseurile paradoxale din Breviar ne reamintesc de cele ale iezuitului spaniol Baltasar Gracian y Morales (+1658). Politic incorect. Paradoxuri. Talpeş face referire la profeţii Israelului, Noul Testament, Politica şi Etica nicomahica a lui Aristotel, Arta războiului a lui Sun Tzu, Summa lui Toma d´Aquino, Pitagora, Martin Luther, Nietzsche şi ne reaminteşte de reperele Alexandru, Cezar, Traian, Decebal, Tristan şi Isolda, Gingis Han, Romeo şi Julieta, Napoleon, Marx, Lenin, Churchill, Stalin … Hitler. (p.159).

Dezastrul românilor de după anul crucial 1989 este creionat foarte precis şi acid. Dacă la 4 august 1817, consulul Franţei la Bucureşti, Formund, îi scria ducelui de Richelieu: Nu s-a văzut ceva mai trist decât viaţa acestui popor valah, prada tuturor umilinţelor sclaviei, ajuns să se bucure când nu mai are nimic de dat, aşteptându-şi mântuirea doar de la nemăsurata lui sărăcie (p.49). De două decenii se urmăreşte acelaşi lucru? În zilele noastre, noi românii, trăim un moment comparativ celui evidenţiat de Sun Tzu, fugărindu-ne înţelepţii în convingerea că, oricum nu mai pot repara ce a fost stricat, aşa că mai bine dăm totul la lichidat. (p.69.) Furtul ca protest, politica de stat şi strategie de supravieţuire? Doamne ajută! De ce va mira tupeul, obrăznicia, insolenţă, impertinenta, duplicitatea şi perfidia pe care le probează fiecare dintre aleşii noştri? Mai ales tineri. Ceilalţi, cei mai în vârstă, fiind bandiţii care îi manipulează. (p.167).

După un film bun, spectatorii simt instinctiv nevoia de a-şi povesti pasajele favorite sau simpatia pentru o actriţă, un actor sau altul, o critica pozitivă sau negativă par deplasate. Acelaşi sentiment te încearcă la finele lecturii şi celui de-al treilea Breviar, care împreună cu celelalte două şi mai ales cu În umbra marelui Hidalgo sunt greu de     înlocuit în înţelegerea destructurării şi globalizării la romanii ajunşi în Europa, fără unirea cu Roma. Lectura nu este deloc facilă, dar luând fiecare idee că o pietricică, unele sunt chiar pietre preţioase, se poate reconstitui un mozaic fascinant la marginea Imperiului Roman de Răsărit, Bizantin, Otoman. Românii sunt numai de jure, nu şi de facto în Europa.

www.viorel-roman.ro

Timişoara, 27 martie 2013

http://www.clipa.com/a5060-Breviarul-lui-Talpes.aspx
http://confluente.ro/Viorel_roman_breviarul_lui_t_viorel_roman_1364443467.html
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/7874-Breviarul-lui-Talpe%C8%99
http://www.rotarybvp.ro/viorel-roman-%E2%80%93-%E2%80%9Cbreviarul-marelui-hidalgo%E2%80%9D/

Dr. Viorel ROMAN

Bremen, Germania
31 mai, 2017

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.