ION GHEORGHE PRICOP – UN PROFESOR ŞI SCRIITOR CE-A APRINS CONŞTIINŢE

0

Dacă ar fi trăit, scriitorul Ion Gheorghe Pricop ar fi împlinit anul acesta, pe 15 aprilie, 76 de ani şi roadele scrisului său, fie că ar fi fost proză, eseistică sau poezie ar fi continuat să hrănească mintea cititorilor cu idei noi, pline de frumuseţe clasică şi înţelepciune despre neam, cultură, istorie.

L-am întâlnit prima dată în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, într-un compartiment de tren, când eu călătoream singură spre București, unde în fiecare vară petreceam o lună la rudele mele. El, proaspăt absolvent al Facultății de Filologie, mergea, împreună cu două colege, la Capitală pentru repartiţie, conform sistemului centralizat care funcționa atunci pentru absolvenţii de facultate, curs de zi, pentru oferirea primului loc de muncă. Ei veneau cu trenul din Iaşi, iar eu am urcat în acel tren din Crasna, locul meu fiind în compartimentul lor, lângă fereastră, în sensul invers al mersului trenului.

Nu mai ţin minte exact anul, dar bănuiesc că era 1969 ori 1970. Stăteam pitită, tăcută în colţul meu, uitându-mă din când în când pe fereastră, dar şi citind dintr-o carte, în timp ce tinerii absolvenţi povesteau, râdeau, împărtăşeau câte ceva din viaţa lor particulară. Total ignorată (cum de fapt şi doream) de proaspeţii profesori, cu ochii în carte, citeam dar cred că mai mult trăgeam cu urechea la discuţiile care mi se păreau interesante şi uneori amuzante. Mi-amintesc din acele discuții că domnul din grup era singurul căsătorit, fericit în relaţia lui matrimonială şi că avea un băiețel de vreo doi anişori pe care îl adora. Nu cred că am privit în faţă pe vreunul dintre ei, aşa că nu am pictat portretele lor în memoria mea.

Câteva luni mai târziu, la una din şedintele de cenaclu de la Casa de Cultură din Huși, a venit pentru prima dată un tânăr profesor din Duda-Epureni, care a fost prezentat de profesorul şi poetul Ioan Alexandru Angheluș, conducătorul cenaclului. Era vorba de Ion Gheorghe Pricop, care, în acea seară a citit o proză scurtă. Mi-am dat seama imediat că aveam printre noi un talent autentic, un mentor de la care cenacliştii huşeni care scriau proză, aveau ce învăţa. În plus, am fost surprinsă când i-am auzit vocea specifică, uşor răguşită, profundă şi eram sigură că o mai auzisem cândva, undeva, dar mi-a fost imposibil să-mi amintesc împrejurarea. Şedintele de cenaclu aveau loc într-o cameră cu pereții îmbrăcaţi în catifea, care absorbea fumul ţigărilor pe care majoritatea bărbaţilor le fumau „ca turcii”, una după alta. În acea seară, privirea mi-a tot rămas aţintită pe faldurii catifelei, auzind doar pe jumătate din ceea ce s-a citit şi comentat, mintea fiindu-mi preocupată cu unde şi când mai auzisem vocea noului coleg de cenaclu. După vreo două săptămâni, dilema s-a rezolvat ca prin miracol, când într-o zi mi-am amintit de discuţiile proaspeţilor absolvenţi din compartimentul de tren şi am conectat imediat vocea cu persoana căreia îi aparţinea. Când i-am relatat lui Ion Gheorghe Pricop, la următoarea şedintă de cenaclu, împrejurarea în care l-am auzit vorbind prima dată, a fost surprins şi nu şi-a amintit ca eu să fi fost în compartiment, însă când i-am citat câteva fragmente din discuţiile de atunci, a părut şi mai mirat, dar a dat din cap aprobator.

Anii au trecut, locuiam deja în Noua Zeelandă de 9 ani şi, graţie tehnologiei, l-am revăzut pe Ion Gheorghe Pricop prin intermediul skype-ului pe 7 octombrie 2011, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la despărțirea de poetul Ioan Alexandru Angheluș, când a fost şi lansarea cărtii de versuri „Dialog” pe care am scris-o împreună cu prietena mea de-o viaţă, poeta Ana Anton, şi ea fostă cenaclistă şi discipol, ca şi mine, al maestrului comemorat.

În 2017, când am pregătit lista colaboratorilor pentru al doilea volum al antologiei „Poetical Bridges – Poduri lirice”, publicat un an mai târziu, l-am invitat pe Ion Gheorghe Pricop să facă parte din colecţie. Domnia sa a răspuns invitaţiei cu toată inima şi colaborarea cu el a fost extrem de eficientă, pe aceeaşi lungime de undă, lină ca apa curgătoare în perioada verii.

În toamna anului 2018, am revenit pentru o vizită de aproape două luni acasă, în România, și pe  data de 19 octombrie 2018, am organizat la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huşi, împreună cu scriitoarea Lina Codreanu lansarea cărților nostre „Răsfrângeri critice” semnată de domnia sa şi „Poetical Bridges – Poduri lirice”, volumele I și II, unde am semnat ca traducător din română în engleză şi invers şi ca editor. La acea lansare de carte, l-am văzut pe scriitorul Ion Gheorghe Pricop pentru ultima dată. Venise împreună cu soția şi am reuşit să schimbăm câteva cuvinte înainte şi după lansarea de carte şi să facem câteva fotografii.

M-am simțit extrem de onorată când scriitorul Ion Gheorghe Pricop a răspuns invitaţiei de a fi parte din antologia la care lucram şi încă păstrez acel sentiment. Nu am făcut muncă de cercetare, dar cred că ceea ce-am publicat în antologie a fost ultima apariţie din timpul vieții lui pentru că trei săptămâni mai târziu a părăsit această lume în care a fost un învingător recunoscut prin premiile obţinute şi ecourile avute de la criticii și cronicarii literari, de la cititorii şi sătenii lui care l-au iubit, prețuit şi şi-au exprimat deschis mândria de a avea printre ei pe primul sătean care a terminat liceul, primul absolvent de facultate şi primul scriitor al satului Novaci, care îmi place să cred că într-o zi se va numi Ion Gheorghe Pricop.

Mărturisesc faptul că nu a fost simplu să selectez doar trei poeme ale autorului (normă de întocmire a antologiei) întrucât lirica lui Ion Gheorghe Pricop este de o înaltă ținută literară și estetică. După îndelungă cumpănire m-am oprit la poemele și informațiile bio-bibliografice de mai jos.

Ion Gheorghe Pricop* s-a născut la 15 aprilie 1944, în localitatea Duda-Novaci, judeţul Vaslui, România. A absolvit  facultatea de Filologie, la Iaşi. A debutat în poezie, în 1963, în periodicul Flacăra Iaşului. Editorial, debutează în 1980, cu placheta de versuri „Nesomnul patriei”, Comitetul Judeţean de Cultură, Vaslui. Au urmat alte cinci volume de poezie. Volumului de debut în proză „Corăbii în septembrie”, povestiri, Editura Junimea, Iaşi, 1984 i-a fost oferit Premiul pentru debut în proză de către revista Cronica din Iaşi. A publicat alte şase volume de proză şi romane. În 2015, a primit premiul Reprezentanţei scriitoriceşti Vaslui, pentru romanul-trilogie „Paradigma deşertului”. A publicat poezie, proză şi eseu în reviste importante din ţară şi străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, din anul 2001. În 2015, a fost numit cetăţean de onoare al comunei Duda-Epureni, unde a trăit şi locuieşte şi în prezent fiind, aşa cum l-a numit istoricul Costin Clit: „Un profesor şi scriitor ce aprinde conştiinţe, pentru că el realmente arde”.

De altfel, Ion Gh. Pricop este primul sătean care a terminat liceul, primul absolvent de facultate şi primul scriitor al locurilor natale. Marele om al satului, poet, prozator, eseist şi profesor, locuieşte pe „Uliţa Scriitorului”, stradă impropriu denumită de oamenii locului, în semn de recunoaştere şi mândrie.

***

Ion Gheorghe Pricop was born on April 15, 1944, in Duda-Novaci, Vaslui district, Romania. He graduated from the Faculty of Philology in Iasi. His poem debut was published in Flacăra Iaşului periodic in 1963. His debut poetry collection ”Nesomnul patriei”, published by the County Cultural Committee, Vaslui, 1980 was followed by other five books of poetry. His debut prose collection ”Corăbii în septembrie”, (short stories) Junimea Publishing House, Iasi, 1984 was offered the Prize for debut in prose from Cronica (Chronicle) magazine in Iasi. He has published six other collections of prose and novels.

In 2015 he received the Prize of the Vaslui Writing Representation, for the novel-trilogy ”Paradigma deşertului”. He published poetry, prose and essays in important magazines in his country and abroad. He is a member of the Romanian Writers’ Union, Iasi branch, since 2001.  In 2015, he was named citizen of honour of Duda-Epureni village, where he has lived all his life and is “A teacher and a writer who ignites consciousness, because of his passion”, as the historian Costin Clit described him. In fact, Ion Gh. Pricop is the first villager to graduate from high school, the first graduate of the faculty and the first writer of his birthplace. The great man of the village, poet, prose writer, essayist and professor, lives on the ”Writer’s Street”, improperly named so by the locals, as a tribute of recognition and pride.

***

CRONICAR

Ai schimbat limba cronicilor

ca pe o monedă nefolositoare:

una scâlciată şi amară, pe alta

vaporoasă şi dulce, tu, primul,

plin de mândrie şi de iubire de ţară;

muiai pana în cerneala Lwowului

şi-acesta nu se usca până sub poalele

Carpaţilor, unde scriai despre faptele

de măreţie ale moldovenilor,

cum şi din ce ţară au venit ei…

Şi te-ai încumetat, boier măria ta,                                      

oh, ce fruct dulce-veninos a putut                                                 

să-ţi rodească mintea, sufletul,                                                    

să spui răspicat că rumânii, câţi se află

peste tot în lume, de la un loc sîntu                                                   

cu moldovenii şi toţi

de la Rîm se trag.

Aşa scrib, aşa bărbat,

tare în vârtute şi Ureche, ca un blând şi vrednic

Grigore din popor, să ne tot trăiască !…

CHRONICLER

You have changed the language of the chronicles

like an useless currency:

one deformed and bitter with the other one

vaporous and sweet, you, the first,

full of pride and love of country;

you dipped the pen into Lwow’s ink

and it did not dry up to the foothills of

the Carpathians, where you were writing about

the brave deeds of Moldovans,

how and from which country they came from …

And you dare, boyar your grace

oh, what a sweet-venomous fruit

your mind and soul produced

so you bluntly say that the Romanians, as many are

all over the world, they all belong

from the same place as Moldovans,

from Rome.

Such a writer, such a man

strong in virtue, so let Ureche* live long forever, as a gentle and worthy Grigore of the people! …

————————

*https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Ureche

ŞI PERECHEA ACEEA

Băiatul cu fruntea în nori creştea, creştea – ntr-un an

cât alţii în zece… Trecea, aşa, ca norii lungi

pe şesuri, cu poezia română pe braţe,

de parcă purta o pâine… Veronica păşea

pe urmele lui, ridicându-i trena, care, asemeni

unei veri faste, atârna pe umerii atletici,

ţesută fiind din raze de luceferi, în urzeală

galbenă de lumină de taină şi petale de floare de tei…

Şi-n urma lor, cohorte de iezi şi căprioare tresăltau,

şi codrul se făcea când de argint, când de aramă,

iar la celălalt capăt al preumblării lor

limba strămoşească se primenea ca o casă,

cu iatace şi pridvoare numai din marmoră…

Şi-o odaie, sub formă de inimă, se pregătea

să devină nupţială, vestale şi nimfe cu floare albastră                                              

în păr turnând în aburii băii lacrima din care

se născuse Făt-Frumos… Numai că, numai că…

de-o creangă se împiedică, şi perechea aceea

nepereche, cu sufletele ca perele, peste măsură

de coapte, se hotărâse să se odihnească

în odaia dintre ziuă şi noapte, pe patul nemuriri

şi-al dragostei veşnice, având ca perină – lună,

soare şi stele – ca sfeşnice…

AND THAT COUPLE [1]

The boy with his forehead in the clouds grew up, grew up

in one year as many as in ten… He was walking like long clouds on the lowlands with Romanian poetry on his arms, as he was carrying a bread… Veronica was walking

in his footsteps, bearing his train, which,

was hanging on his athletic shoulders,

like an amazing summer, woven of stars’ rays with

yellow light of mystery and petals of linden flower…

The vibrating cohorts of kids and deer followed them

and the forest appeared to be sometimes of silver, sometimes of brass. and at the other end of their journey,

our ancestral language was refreshing like a house,

with decks and porches made only of marble…

And a heart-shaped chamber was preparing

to become bridal, vests and nymphs with the blue flower

in their hair pouring the tear from which

the Prince Charming was born into the steam of bath…

It’s just that… they tripped over a branch

and that unique couple with souls like over ripped pears, had decided to rest in the room between night and dawn,

on the bed of the immortal and eternal love,

having the moon as pillow and the sun and stars –

as candlesticks…

————————

[1] refers to Mihai Eminescu, the Romanian national poet, and his lover, poetess Veronica Micle

***

ÎN JURUL NUMELUI MEU

Câtă viaţă, câtă moarte,

pe acelaşi picior drept,

câtă dragoste, câtă ură,

pe acelaşi picior stâng,

mă întreb eu pe mine,

ca şi cum mine ar fi a doua persoană,

care, la rândul ei, îl interpretează pe eu,

cazurile gramaticale n-au făcut

niciodată ordine în pronumele

vitalo-mortale, formele lungi

au avut mereu tendinţa de a deveni

tot mai lungi,

până la tocul uşii, până la nadir,

până la zenit şi de-acolo înainte,

rupându-se pe sine,

sfărâmându-se

şi nemaiputând înlocui numele şi prenumele

acestei lumi, care se-nvârteşte ca o iapă

cu dârlogii încurcaţi

în jurul numelui meu,

tot încercând să îmi semene…

AROUND MY NAME

How much life, how much death,

on the same right leg,

how much love, how much hate,

on the same left leg,

I ask myself, as if I were the second person,

who, in turn, interprets my I,

grammar cases never made order

in vital-mortal pronouns, the long forms

have always tended to become

even longer,

up to the top door, up to nadir

up to the zenith and from there forward,

detaching to itself

breaking itself into pieces

and not being able to replace the name and surname

of this world, which spins like a mare

with its bars tangled

around my name,

trying hard to be like me…

——————————

* Ion Gheorghe Pricop, “Poetical Bridges – Poduri lirice”, translated and edited by Valentina Teclici, Scripta manent Ltd, New Zealand, 2018, pages 33-41.

Valentina Teclici

Napier, Noua Zeelandă

Aprilie 2020

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.