Martisoarele de la Colegiul „George Cosbuc”

0

Anii de școală, pe când eram aproape de vârsta membrilor cenaclului Poesis, i-am rememorat cu prilejul revederii unei personalități de seamă a științei, culturii și spiritualității, Basarab Nicolescu. Invitat special la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, filosoful franco-român, părintele transdisciplinarității, a participat la dezbaterea cu tema Exilul românesc din Paris, în prezența unor personalități clujene de mare anvergură.

Basarab Nicolescu_Filiala Cluj a USR_foto_Gentiana GrozaL-am cunoscut pe Basarab la vârsta adolescenței, cu prilejul unui concurs de cultură generală – „Drumeții veseli” – organizat la Ploiești, concurs cu tema „Pușkin în literatură și muzică”. El era reprezentantul echipajului Liceului „Ion Luca Caragiale”, iar eu eram în echipajul Liceului „Mihai Viteazul”, ambele din Ploiești. Elev olimpic medaliat cu aur la matematică, Basarab Nicolescu s-a dovedit a avea încă de pe atunci o minte strălucită.

Cenaclul Poesis_Gabriela Gentiana Groza_Gianina ZegreanuÎn chiar ziua dezbaterii de la filială, am avut întâlnire cu elevii din cenaclu, care m-au întâmpinat cu multă căldură. Ca și dascălii mei de odinioară care mi-au descoperit aptitudinile, simt o mare bucurie când observ progrese ale strădaniei mele întru descoperirea talentelor. Poemele compuse de cenacliști m-au emoționat și m-au dus cu gândul la propria-mi devenire. Iată mărțișoarele cu care mi-au bucurat sufletul elevii clasei a VII-a ai inimoasei profesoare de limba română Gianina Zegreanu.

ȘERBAN POP
Sufletul sună –
stând rezemat de copac
păsări se întorc
Bobocii dansanți –
sub amurgul iertător
renaște lumea

ALEXANDRA SÎNTĂMĂRIAN
Căldură blândă –
în mijlocul codrului
caii rumegând
Soare cu dinți –
mireasma stejarilor
îmi umple nările

ANDREEA BADIU
La amiază –
soarele blând și cald
și un ghiocel
ALEXA DEAC
Afară briza –
stând cu ochii închiși
aud ciripit

MARA SUMURCUDEAN
Boboci colo sus –
mânați de vânticelul
de dimineață

DAN VATCA
Soare prin perdea –
ciripit de păsări
și un ghiocel

IRIS LEMENI
Crengi înflorite –
soarele blând mângâie
vrăbii ciripind

Gabriela Gențiana GROZA

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.