JALE ȘI EROISM ROMÂNESC LA COTUL DONULUI ȘI DUPĂ

0

Lucrarea jurnalistului D. V. Marin are un conţinut profund jurnalistic, implicând intervievarea mai multor veterani ce au luptat pe mai multe fronturi în cel De-Al Doilea Război Mondial. Cartea are 275 de pagini, fiind structurată pe 4 capitole principale: 

  • Supraveţuitorii din aceeaşi luptă 
  • Suferinţe, suferinţe, suferinţe… 
  • A fost şi nu…mai apoi 
  • Un loc de jale, meditaţie şi amintire. 

Meritul autorului este acela de a corobora datele jurnalistice cu cele istorice, de a le da o coerenţă cronologică, de a le ordona şi a da sens pentru ca cititorul să desluşească adevărata dramă a războiului, trăită şi redată de supraveţuitorii acestuia. Aşa cum o numeşte D. V. Marin, lucrarea se prezintă ca o carte-marturie pentru cei de astăzi şi pentru cei de mâine. Autorul îi provoacă pe intervievaţi cu întrebări cu miez, pentru ca aceştia să depene coerent mersul firesc al evenimentelor, între  frica de moarte trăită în tranşee şi spiritul de întrajutorare şi tovărăşie, dar mai cu seamă credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu. Cartea reprezintă suma cazuistică a cel puţin 9 autori, dar are în vedere şi aparţinătorii acestora şi a tuturor camarazilor de arme despre care fac referiri tangenţiale sau de caz. 

D. V. Marin redă cu luciditate şi adevăr împărtăşania veteranilor pe care o încadrează la capitolul Istoria Suferinţei naţionale. Eroii săi sunt  verigi din lanţul istoriei vii, care, prin destăinuirile pe care le fac, prezintă realitatea crudă a implicărilor dintr-un război, a consecinţelor nefaste asupra fiinţelor umane. 

Tema principală a autorului se jalonează  asupra evenimentelor ce s-au desfăşurat la Cotul Donului, prezentarea dramei măcelului asupra compatrioţilor ce au pierit în condiţii greu de imaginat. Autorul scoate în evidenţă greşelile de strategie militară a aliaţilor germani de la acea vreme, a sacrificării trupelor romane, în condiţiile în care se ştia cu ce tehnica de luptă erau echipaţii ruşi  (katişele ce rădeau tot, tancuri moderne etc.) depăşiţi şi numeric. Din spovedania supravieţuitorilor acelor lupte s-a putut deduce că soldatul era primul sacrificat, că interesul marilor puteri, mergea până acolo încât viaţa acestuia sau a unor grupuri de mii de fiinţe umane, nu reprezentau mai nimic în calculele lor machiavelice. 

D. V. Marin insistă, prin întrebările sale, la identificarea trăirilor şi a emoţiilor supravieţuitorilor, atât a celor răniţi şi lăsaţi la vatră cât şi a celor care au luptat cu arma în mâna din 1941 până în anul 1945. Grăitoare stau şi mărturiile prizonierilor de război, atât din Germania cât şi din Rusia. Cititorul, în urma spovedaniei celor ce au scăpat din prizonierat, poate face o distincţie clară între cei care au suferit în lagărele din Rusia şi cei din lagărele din Germania. Dacă în Germania pierderile din rândul prizonierilor erau minime, de ordinul a câtorva zeci de morţi, în Rusia numărul celor morţi a fost catastrofal, de ordinul a zeci de mii. Aceasta se datora tratamentelor inumane, lipsa hranei, munca istovitoare etc.  

Numărul total a celor identificaţi de D. V. Marin, ca supravieţuitori ai ororilor de la Cotul Donului, dar şi a prizonieratului rusesc, s-a ridicat la 77. Aşa cum prezentă autorul, niciodată nu se vor putea inventaria suferinţele, necazurile şi nedreptăţile provocate de vreun război, în orice epocă ar fi el. Se pare că, cotitură decisivă a celui de-al doilea război mondial l-a constituit marea ofensivă a ruşilor, prin victoria de la Cotul Donului. 

Destinul tragic al naţiei române a făcut, ca în acea încleştare febrilă să existe peste 150.000 de români, români trădaţi, atât de aliaţi cât şi de vreme – se ştie că ceaţa şi vremea nefavorabilă  pe ansamblu, nu au putut permite aviaţiei germane să intervină, spre a asigura retragerea la timp a grosului armatei române din încercuirea rusă. 

Infernul de la Cotul Donului îl descrie Vasile I. Marin astfel: Cerul ardea deasupra noastră….Eram doar eu şi cu Tatăl Ceresc…era moarte peste tot…Se vede clar că au scăpat din lupte şi prizonierat doar cei ce-L aveau adânc înrădăcinat în suflet pe Dumnezeu Tatăl. Din mărturia lor constatăm că aceasta era singura modalitate, ancora de care s-au legat atât cei muribunzi cât şi cei care au supravieţuit. Le erau testate la maxim atât tăria de caracter cât şi credinţa. Războiul în speţă este un mod abrupt de purificare a Omenirii prin suferinţă. 

D. V. Marin aminteşte mereu în lucrarea sa despre jelanie şi eroism… Din cele scrise este greu să facem o delimitare clară între acestea, deoarece, era mai degrabă o luptă de supravieţuire a celor care fuseseră mobilizaţi cu forţa în conflagraţia mondială, fiindcă lupta lor era doar pentru ceva…ideal. 

Mai degrabă se întrevede o latură pragmatică a unor interese oculte, a unei politici de culise, în ţesătura căreia au căzut ca victime milioane de oameni nevinovaţi. Ne întrebăm retoric: oare au fost necesare astfel de jertfe? Cum le-au perceput eroul ţăran, când la un moment dat, prins ca într-un cleşte, după 23 august 1944, trebuind să lupte în faţă cu ruşii, iar în spate, în retragere, cu nemţii… 

S-au văzut trădaţi de rege, de…aliaţi şi chiar de duşman…(atunci când sunt făcuţi prizonieri de ruşi, în condiţiile în care se încheiaseră un armistiţiu de pace între cele două armate, mii de soldaţi români sunt duşi în Siberia, de unde peste 80 % nu aveau să se mai întoarcă…). În multe cazuri au fost lăsaţi pe cont propriu, scăpând cine poate…(din încercuirea de la Cotul Donului, din încleştarea de după 23 august, din luptele anticomuniste etc.). În acest caz putem vorbi mai mult de jălanie decât de eroism… 

Ce soartă cruntă are ţăranul român… 

Cei care au avut şansa de a scăpa de ororile războiului mondial sau a prizonieratului, odată ajunşi acasă, s-au confruntat cu altele: declanşarea secetei cumplite din anul 1946, când vor pieri în special copii şi bătrânii, iar mai apoi mulţi sunt arestaţi, bătuţi, deportaţi şi chiar ucişi pentru că nu renunţau la bucata de pământ moştenită din moşi strămoşi, spre a fi dăruită partidului drag… 

Toate aceste jălanii sunt înscrise cu obiectivitate în cartea-mărturie, cum îi place lui D. V. Marin s-o numească. Cartea în sine reprezintă o reflexie a unui fenomen prin care poporul român a fost din nou încercat, ca de fiecare dată de la existenţa sa. Cei ce au studiat cu atenţie istoria neamului românesc a observat că mai tot timpul asupra sa s-au năpustit ca hoardele, din toate părţile, o mulţime de popoare dornice de înavuţire şi de înrobire a blajinului popor român. Mărinimia şi omenia peste normal a acestui popor a fost răsplătită, de toţi cei care i-au trecut pragul, cu jugul sau jaful resurselor naturale, indiferent că au fost români, huni, tătari, turci, ruşi, nemţi şi chiar americani. 

—————————- 

Vicu MERLAN 

Huşi, 12 februarie 2020 

Ziarul MIORIŢA USA este o publicație independentă de informație socio-politică și culturală. Este vocea comunităţilor româneşti din USA.